În perioada 23-24 octombrie 2023, se vor desfășura ceremoniile militare prilejuite de ocazia predării-primirii Ștafetei Veteranilor, dedicată Zilei Armatei Române, ediția a X-a, organizată de Garnizoana Oradea.

Manifestările se vor desfășura după următorul program:

  • Luni – 23.10.2022 începând cu ora 17:00 în Piața Unirii, la Statuia Regelui Ferdinand I, după următorul program:

17:00 – 17:20 – Sosirea oficialităților în vederea întâmpinării Ștafetei Veteranilor, traseul albastru (ruta Arad – Oradea);

17:20 – 17:35 – Predarea Ștafetei Veteranilor de către maratoniștii rutei     Arad – Oradea și primirea acesteia de către Comandantul Centrului 54 Comunicații și Tehnologia Informației;

17:35 – 17:38 – Intonarea Imnului național al României;

17:38 – 18:00 – Alocuțiuni privind însemnătatea evenimentului;

18:00 – 18:20 – Acordarea de plachete și diplome de către Comandantul Centrului 54 Comunicații și Tehnologia Informației.

  • Marți – 24.10.2022 începând cu ora 07:30 la Monumentul Eroilor Români căzuți în Al Doilea Război Mondial din Cimitirul municipal „Rulikowski”, după următorul program:

07:30 – 07:45 – Sosirea oficialităților;

07:45 – 07:48  – Intonarea Imnului național al României;

07:48 – 08:15  – Alocuțiune privind însemnătatea evenimentului;

08:15 – 08:20  – Startul Ștafetei Veteranilor, traseul albastru (ruta Oradea – Carei). Predarea Ștafetei Veteranilor de către Comandantul Centrului 54 Comunicații și Tehnologia Informației și primirea acesteia de către maratoniștii rutei Oradea – Carei.


Ştafeta Veteranilor, ajunsă la a X-a ediţie, începe pe 4 octombrie 2023 şi va trece prin toate judeţele ţării noastre şi se va încheia pe 25 octombrie, de Ziua Armatei Române. Peste 500 de voluntari „Invictus”, alergători și bicicliști, militari și civili din apărare, ordine publică și securitate națională vor străbate țara, pe trei rute diferite, până la Carei, parcurgând o distanță totală de aproximativ 3800 de kilometri, aducând astfel un omagiu eroilor României de ieri și de astăzi.

Voluntarii aleargă cu steaguri și se opresc la monumentele construite pentru a-i comemora pe cei care s-au sacrificat pentru ca noi să existăm astăzi și ne amintim de străbunicii și bunicii noștri care au luptat pentru această țară și care acum fac parte din ea.

Prin urmare, vrem să le mulțumim strămoșilor noștri pentru sacrificiul suprem pe care l-au făcut pentru România, la trecerea voluntarilor prin județul Bihor și municipiul Oradea.

sursa – Cancelaria Prefectului

Articolul precedentȘofer teribilist, drifturi cu BMW-ul într-un sens giratoriu din Oradea. Inconștientul a fost amendat și lăsat fără permis
Articolul următorSe pare că măsurile guvernului dau roade. Preţurile alimentelor au scăzut cu până la 20% faţă de luna iulie, potrivit INS