„Este cel mai secetos an din ultimii zece. Trebuie să fim mai cumpătați”.

Este declarația directorului HidroElectrica, cel mai mare producător de energie din țară.

Exact când avem mai multă nevoie, lipsa ploilor a dus la o scădere a energiei produse de hidrocentrale, cu peste un sfert față de anul trecut.

Putem compensa, pe termen scurt, cu cărbune și gaz, însă prețurile vor depinde în mare măsură de cum va fi vremea, în această iarnă.

Seceta afectează România încă de anul trecut. Este rău în special în sudul și în estul țării. În septembrie au căzut câteva ploi, însă nu a fost suficient.

Un efect direct este scăderea producției înregistrată de hidrocentrale. Acestea asigură în mod normal până la o treime din energia electrică a țării, însă anul acesta a fost mai puțin, aproximativ un sfert.

Lipsa ploilor a dus la o scădere a producției hidrocentralelor cu peste 26%, în primele opt luni, față de anul trecut, un an destul de ploios. Doar energia verde înregistrază creșteri, însă dacă tragem linie vedem o scădere a întregii producții cu peste șapte procente. Și consumul a scăzut, dar mai puțin.

Bogdan Badea, director Hidroelectrica: „Este un an care probabil că se înscrie în categoria anilor secetoși. Probabil că din punctul de vedere al producției din ultimii 10 ani, probabil că avem și cea mai mică producție. Toate aceste lucruri se suprapun și cu criza energetică cu care ne confruntăm în această perioadă. Trebuie să fim mai cumpătați.”

Pe termen lung, o consecință ar putea fi o presiune pe prețuri în tot sectorul energetic, spun specialiștii.

Sorin Elisei, expert energie: „Putem să compensăm în principal cu cărbune, urmat de ocazional de energie regenerabilă și eventual gaz natural în contextul disponibilității gazului pentru producție de energie electrică suplimentar. Dacă vine o iarnă ceva mai friguroasă în ianuarie-februarie decât ceea ce trăim acum, o să fie o creștere a consumului în zona de casnic și atunci o disponibilitate mai scăzută a gazului pentru producția de energie electrică.”

Așadar, importantă va fi vremea din această iarnă. Momentan, prognozele sunt optimiste.

Robert Manta, meteorolog de serviciu: „Este greu de crezut că vom ieși în această iarnă din tiparul iernilor cu zile mai calde decât în mod normal. La prima vedere ar părea să fie ceva mai multe precipitații la nivel de țară, însă sunt modele care au un grad de realizare de 60%, aceste estimări.”

Potrivit meteorologilor, țara noastră ar fi pe traseul mai multor cicloni care ar putea aduce și la noi ploi sau chiar ninsori.

Sursa: StirilePROTV

Articolul precedentNew York Times: Cine e favorit pentru a prelua șefia NATO. Iohannis, complet ignorat
Articolul următorPe ce a cheltuit hoțul de la poștă banii furați. SURSE: ”A trecut pe la mall, dar a făcut inclusiv milostenie”