O persoană a murit, miercuri seară, arsă de vie, în gangul unui bloc din centrul municipiului Oradea. Deşi pompierii au fost chemaţi la faţa locului şi au stins flăcările, victima nu a putut fi salvată. Deocamdată nu se ştie ce s-a întâmplat.

”La ora 18.33, un apelant al numărului unic 112 a sesizat faptul că a văzut o persoană cuprinsă de flăcări, într-un gang de lângă un bloc de pe strada Piaţa Independenţei din Oradea”, a transmis, miercuri seară, ISU Bihor.

Sursa citată a precizat că, la faţa locului, au ajuns în cel mai scurt timp, două echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului 1 Oradea şi echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.

”Pompierii au stins rapid flăcările, însă, din nefericire, victima nu a mai putut fi salvată, medicul declarând decesul acesteia”, a mai transmis sursa citată.

Deocamdată nu se ştie ce s-a întâmplat, dar poliţiştii vor încerca să elucideze împrejurările incidentului.

Articolul precedentConsilier local PNL: ‘Nivelul de trai din Oradea este similar ORICĂRUI oraș din Occident.’ Pe ce lume trăiesc oamenii ăștia?
Articolul următorPeste 300 de oameni au murit în accidente de muncă în ultimii doi ani. În ce domenii s-au înregistrat cele mai multe decese