Peste 200 de oameni au avut nevoie de ajutor medical din cauza temperaturilor extreme, iar trei au ajuns la spital. La Guvern a avut loc în această dimineață o ședință de urgență. Premierul Nicolae Ciucă i-a convocat pe prefecți într-o videoconferință pentru a discuta despre combaterea efectelor caniculei. Una dintre măsuri constă în înființarea a aproape 1.000 de puncte de prim ajutor.
El a mai solicitat prefecţilor să organizeze de câte ori este nevoie şedinţele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, să existe la nivelul fiecărei localităţi puncte unde poate fi asigurată asistenţa medicală şi unde poate fi distribuită apă gratuit.
Premierul le-a mai cerut prefecţilor să nu trateze evenimentele ca fiind de natură minoră.
“Vă rog să nu trataţi evenimentele ca fiind de natură minoră, pentru că, aşa cum arată situaţia în momentul de faţă, orice eveniment care este minor, care ni s-ar părea nouă că este minor, poate să crească şi să devină unul cât se poate de grav. Seriozitate maximă, coordonare sunt chestiunile pe care dumneavoastră le ştiţi foarte bine. Există oameni care au experienţă, există echipe de conducere care ştiu ce au de făcut. Responsabilitate şi activitate 24 cu 7”, a mai declarat Nicolae Ciucă.