News.ro: Organizatorul austriac al unei competiţii off-road, amendat de Garda de Mediu cu 50.000 de lei după ce s-au găsit urme de maşini în aria naturală protejată Muntele Şes/ Cinci şoferi vor fi şi ei amendaţi

Potrivit Gărzii Naţionale de Mediu, comisarii de la Comisariatul Judeţean Bihor au făcut, în perioada 17-19 mai, verificări pe teren, în zona ariei naturale protejate ROSCI0322 Muntele Şes, în urma unei sesizări privind accesul neautorizat şi distrugeri pe teritoriul ariei naturale protejate prin desfăşurarea manifestării sportive SuperKarpata Trophy 2023 (competiţie off-road), fără a deţine avize/acorduri în acest sens.

”În timpul verificărilor din teren realizate în data de 17.05.2023, au fost constatate urme de autovehicule de teren pe pajisti/păşuni/terenuri private situate pe suprafaţa ariei naturale protejate ROSCI0322 Muntele Şes, în condiţiile în care administratorul ariei naturale protejate – Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) – nu şi-a dat acordul şi nu a emis niciun fel de aviz pentru organizarea manifestării sportive”, a arătat, miercuri, sursa citată.

Ca urmare, organizatorul competiţiei, Müller – Hartburg Dienstleistungsgesellschaft mbH din Viena, va fi sancţionat cu amendă în valoare de 50.000 de lei, iar cinci şoferi austrieci, care au participat la competiţia SuperKarpata Trophy, vor fi primi amenzi cuprinse între 5.000 – 10.000 de lei, pentru încălcarea OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice. Cei cinci şoferi amendaţi de Garda de Mediu Bihor au fost identificaţi de poliţiştii din Aleşd, în zona ariei naturale protejate ROSCI0322 Muntele Şes, după ce Clubul sportiv geto-dacii liberi a sunat la 112 pentru a sesiza faptul că mai multe vehicule de teren au fost văzute în zone cu accesul interzis din cadrul ariei naturale protejate, au menţionat reprezentanţii Gărzii de Mediu.

Totodată, comisarii GNM – CJ Bihor au transmis către IPJ Bihor o solicitare pentru identificarea adreselor celor 5 participanţi la competiţie care au fost legitimaţi de poliţiştii din Aleşd, urmând a se proceda conform legislaţiei şi procedurilor în vigoare.

”Toţi cei care vor să încalce legislaţia de mediu din această ţară trebuie să suporte consecinţele faptelor lor. Prin urmare, îi avertizăm pe amatorii de «expediţii turistice» off-road din ţară şi din străinătate că asemenea competiţii care provoacă distrugerea mediului natural sunt supuse regulilor stricte ale concursurilor off-road şi sunt permanent în atenţia Gărzii Naţionale de Mediu”, a declarat Florin Bănică, comisar general adjunct al Gărzii Naţionale de Mediu, în legătură cu desfăşurarea manifestării sportive SuperKarpata Trophy 2023. (sursa)

Articolul precedentCe este parteneriatul civil, care a pus România pe jar după decizia CEDO
Articolul următorDeclarația Unică 2023: ANAF recomandă structurilor județene să nu aplice amenzi pentru întârzieri la depunerea declarațiilor fiscale