Cancelarul austriac Karl Nehammer a reconfirmat, marți, că țara sa se opune aderării României la spațiul Schengen.
“Ministrul de Interne a precizat clar: nu există o aprobare din partea Austriei pentru extinderea cu Bulgaria și România.
Este nevoie de mai mult timp. Avem 75.000 de imigranți ilegali neînregistrați în Austria.
Asta înseamnă că au trecut granița externă a Uniunii Europene și au ajuns într-o precum Austria. Trebuie întâi să răspundem la aceste chestiuni de securitate”, a declarat Nehammer.
Declarațiile cancelarului austriac vin la o zi după ce ministrul român al Afacerilor Interne, Lucian Bode, a efectuat o vizită oficială în Austria, unde s-a întâlnit cu omologul său, Gerhard Karner. Este a doua întâlnire de acest fel a lui Bode și tot degeaba…
Bode susține că a încercat să explice autorităților de la Viena că România nu face parte din coridorul de imigrație. Rezultatul se vede.
Pe de altă parte, România continuă “până în ultimul moment” negocierile în vederea admiterii țării noastre în spațiul de liberă circulație, după cum a declarat Klaus Iohannis, deși nu a precizat nici cu cine și nici ce se negociază, dat fiind că atât Comisia Europeană cât și Parlamentul European au spus în mod repetat, de peste zece ani, că țara noastră îndeplinește toate criteriile cerute și celorlalte state membre.
Iohannis este prezent la Summitul UE – Balcanii de Vest de la Tirana alături de cancelarul austriac Karl Nehammer.
“Încă se discută, se negociază. Joi, acestă chestiune se va afla pe masa Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI). Până atunci este nevoie de negocieri, încă se discută pe textul acelei decizii (…) Nu ne vom opri din discutat și negociat până în ultimul moment. În condițiile în care deciziile privind România și Bulgaria nu sunt tocmai identice, atunci nici deciziile nu ar trebui să fie identice. Speranța mea este să avem o decizie pozitivă”, a spus Iohannis înaintea participării la summit.
Aderarea României, Bulgariei și Croației la spațiul Schengen se va decide la Consiliu JAI, care avea loc în această săptămână, joi și vineri. (sursa)