Valoarea amenzilor pentru încălcarea ordinelor militare – similară încasărilor pe februarie din impozitul pe profit și dublă față de veniturile din taxele vamale, scrie profit.ro.

Guvernul liberalo-militar al României a aplicat în mai puțin de o lună, de pe 24 martie până pe 19 aprilie, aproximativ 200.000 de amenzi populației pentru nerespectarea stării de urgență, spune jurnalistul Florin Rusu. Valoarea totală a amenzilor a fost de aproape 400 de milioane de lei, suma egală cu cea încasată în luna februarie din impozitul pe profit și de peste două ori mai ridicată decât cea încasată din taxe vamale.

Datele comparative analizate acum de Profit.ro relevă că, în ultimele trei săptămâni, poliția britanică a acordat 3.493 de amenzi și a întocmit 83 de doare penale. În România, numai în noaptea de Înviere au fost aplicate 3.384 de amenzi și întocmite 234 dosare penale. Potrivit datelor Grupului de Comunicare Strategică, până pe 19 aprilie, organele de ordine din România au emis 198.751 amenzi în valoare de 380 de milioane de lei.

Dacă poliția va continua să amendeze în același ritm populația până la finalul stării de urgență (în ipoteza optimistă în care aceasta va fi ridicată la mijlocul lunii mai), sumele aferente vor echivala cu peste 10% din scăderea de venituri la bugetul de stat și cu 2/3 din scăderea de venituri încasate din impozitul pe venit, estimată în rectificare la 1,5 miliarde lei.

Citește mai mult aici.

Articolul precedentCum intră România în cea mai violentă criză din istorie: 8 puncte tari
Articolul următorMulțumim, domnule prefect! Am depășit, în sfârșit, Clujul!