Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a lansat o nouă amenințare la adresa Greciei, ambele state fiind membre NATO. „Dacă nu vă păstrați calmul, (…) o țară ca Turcia nu va fi un simplu spectator”, a tunat președintele turc.
Insulele grecești din Marea Egee reprezintă mărul discordiei dintre Turcia și Grecia de zeci de ani, iar cele două state, deși sunt pioni de bază în cadrul NATO, nu par că vor înceta prea curând această dispută teritorială.
Recent, Turcia a avertizat Grecia că o rachetă ar putea lovi capitala elenă dacă “nu vă păstrați calmul”, intensificându-și și mai mult retorica împotriva Greciei.
“Acum am început să ne fabricăm propriile rachete. Bineînțeles, această producție îi sperie pe greci. Când spui ’Tayfun’, grecii se sperie și spun: ’Va lovi Atena’. Ei bine, bineînțeles că o va face“, a declarat președintele turc Recep Tayyip Erdogan în timpul unui discurs susținut la Samsun, în nordul Turciei, potrivit POLITICO.
Tayfun este o rachetă balistică cu rază scurtă de acțiune dezvoltată de Turcia. Racheta, care a fost testată în octombrie deasupra Mării Negre și a lovit o țintă la o distanță de aproximativ 560 de kilometri, o rază de acțiune mai mult decât dublă față de cea a rachetelor actuale din arsenalul Turciei.
“Dacă nu vă păstrați calmul, dacă încercați să cumpărați ceva pentru a vă înarma de aici și de acolo, din America până în insule, o țară ca Turcia nu va fi un simplu spectator. Trebuie să facă ceva“, a adăugat Erdogan.
Turcia: „Dacă Atena nu vrea pace, Ankara va face tot ce este necesar”
Turcia și-a intensificat retorica împotriva Greciei în ultimele luni, pe fondul a ceea ce Ankara consideră a fi o consolidare militară tot mai mare pe insulele grecești din Marea Egee, aflate în apropierea coastei Turciei. Într-o amenințare repetată și subtil voalată, Erdogan a spus: “Putem coborî brusc într-o noapte, când va veni momentul”.
Săptămâna trecută, ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a avertizat Grecia să înceteze să mai militarizeze insulele din Marea Egee, în caz contrar Ankara “va lua măsurile necesare pe teren”.
„Fie Grecia face un pas înapoi și respectă acordurile, fie facem ceea ce este necesar“, a declarat ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, în timpul unei conferințe de presă comune cu omologul său român Bogdan Aurescu, la Ankara.
„Dacă Atena nu vrea pace, Ankara va face tot ce este necesar. Nu putem rămâne muți cu privire la dezarmarea insulelor, vom lua măsurile necesare atât din punct de vedere juridic, cât și pe teren”, a declarat Cavusoglu.
Mai mult, într-o amenințare repetată, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a spus: „Putem invada brusc într-o noapte, când va veni momentul”.
În ciuda faptului că sunt aliați în cadrul NATO, țările vecine sunt în dezacord de zeci de ani din cauza mai multor dispute bilaterale, inclusiv a granițelor maritime, a revendicărilor suprapuse asupra platformelor lor continentale și a disputei de lungă durată privind Cipru.
La începutul acestui an, Grecia a făcut apel la aliații săi occidentali să pună capăt retoricii incendiare a Turciei sau riscă o altă situație în Ucraina.
Sursa: Politico