Vremea se răcește la nivelul întregii ţări, pe durata următoarelor două săptămâni, iar temperaturile maxime nu vor mai urca peste 10 – 12 grade, în timp ce minimele vor coborî chiar şi sub zero grade Celsius în unele regiuni, potrivit prognozei ANM, valabilă pentru perioada 15 – 29 noiembrie.

În regiunea Crişanei, până pe data de 19 noiembrie, media temperaturilor maxime va scădea spre 8 grade, iar ulterior media temperaturilor maxime va creşte din nou spre 12 grade în data de 21 noiembrie.

În intervalul 22 – 29 noiembrie vremea se va răci treptat, astfel temperaturile maxime vor scădea de la valori de 10 grade, în medie în data de 22 noiembrie, spre valori de 4 – 5 grade, la sfârşitul intervalului.

Regimul termic nocturn va fi caracterizat de valori de 2 – 3 grade în medie, între 15 şi 19 noiembrie. Minimele vor creşte spre 5 grade, în medie, în zilele de 20 şi 21 noiembrie, apoi până spre sfârşitul intervalului acestea vor scădea treptat, astfel că, în perioada 25 – 29 noiembrie, se vor înregistra valori în jurul a zero grade.

Probabilitatea pentru precipitaţii va fi în creştere în zilele de 18 şi 19 noiembrie şi în intervalul 22 – 28 noiembrie. (sursa)

Articolul precedentMIRACOL! Scade rata de infectare la nivel național: județul care a revenit în scenariul verde. Bihorul, însă, tot pe primul loc
Articolul următor10 focare active de pestă porcină africană în 9 localități din Bihor