Promisiunile ambasadorului american – trimisul lui Trump, la București, sunt la ora asta vorbe în vânt. Pentru a vedea autostrăzi sau spitale făcute de americani în România (pe banii cui??), e nevoie de mult mai mult. Iar America nu e în măsură să ni le ofere. Nici nu știm dacă vrea. La ora asta, America vrea doar să achiziționăm tehnică militară de la ei. 

Cu America, cei mai tineri dintre noi nu au cum să nu aibă o relație bună. La nivel conceptual. Cei care eram copii la Revoluție și ne hraneam cu seriale precum Family Album USA, Saved by the Bell sau Beverly Hills, 90210 am fost expuși, de la început, din 1990, unei imagini – e drept, post-Reagan, dar încă pe-acolo a Americii…

Erau prea rare, sau deloc, știrile legate de corupție, de brutalitatea poliției, de segregare rasială, de ucideri în masă, de împușcături în școli, de sărăcie, lipsa asistenței medicale, blocaj politic permanent… America, în ochii noștri de atunci, era perfectă. 

Acum, suntem unii care ne bucurăm că avem, cât de cât, o anumită protecție militară americană, prin prezența fizică a soldaților americani în România și, în același timp, suntem unii cărora nu le pică bine deloc ingerințele repetate (și nedelicate) ale ambasadorilor americani în politica internă. 

Doar că, iar aceasta este o realitate, un fapt, cele două lucruri sunt legate. Cel puțin în România. Punct. Așa i-am învățat de la început și pe ei și pe europeni, așa ne știu și așa se poartă cu noi. E cam târziu acum să ne regăsim, față de marii noștri aliați, o urmă de coloană vertebrală. Este ceea ce este. Putea fi (mult) mai rău. Puteau fi rușii. Și încă mai pot fi, pentru că nu sunt departe…

Dar asta nu ne împiedică să vedem ceea ce ambasadorul SUA la București, cel actual – trimisul lui Trump, pare să nu vadă, deși stăpânul său vrea să le vadă și le spune sus și tare, chit că fără dovezi: fraude electorale, morți care votează, adică o America teleormanizată – cum ar spune unii, a cărei imagine e total diferită de ceea ce, ani de zile, am dorit să credem despre ea. O America departe de a fi perfectă. 

Și atunci? Între ce ne predică ambasadorii americani aici și ce se întâmplă, de fapt, la ei, ce face România? Cărei Americi i se închină? De răspunsul la această întrebare depinde și cât de tare ne îndoim de spate în fața lor și, mai ales, ce și câte firmituri putem obține de la ei. Căci nu putem vorbi despre altceva. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.