Alertă în Aeroportul din Hamburg, de sâmbătă seara, după ce un bărbat ar fi lansat un atac trăgând mai multe focuri de armă. El a trecut cu mașina de bariera de securitate, ajungând în zona pistei de aterizare-decolare. Zeci de zboruri sunt încă afectate, din acest motiv.  Potrivit BBC, un copil a fost luat ostatic, iar poliția se ocupă în acest moment să negocieze eliberarea acestuia.

În mașină atacatorului se află cel puțin două persoane, inclusiv un copil, a declarat poliția conform BBC. Polițiștii sunt în contact cu șoferul, care a intrat în aeroport sâmbătă seara, în jurul orei locale 20:00 (19:00 GMT).

Soția suspectului ar fi reclamat o posibilă răpire a unui copil. Într-o declarație, poliția a afirmat că, „o dispută privind custodia este fundalul acestui atac”.

Aceștia au precizat că suspectul a tras cu arma de două ori în aer și a aruncat sticle incendiare din vehicul. El a condus mașina până la platforma aeroportului, zona în care sunt parcate de obicei aeronavele.

„Suntem la fața locului cu un contingent mare de servicii de urgență. În prezent, presupunem o situație statică de luare de ostatici”, a declarat poliția din Hamburg pe platforma X (fostă Twitter).

Psihologi, precum și ofițeri specializați în negocieri se află la fața locului, a precizat poliția, alături de forțele speciale.

Toate plecările și sosirile de pe aeroportul din orașul din nordul Germaniei au fost oprite.

La primele ore ale dimineții de duminică, poliția din Hamburg a confirmat că situația este în curs de desfășurare. (sursa)

Articolul precedentCa să vezi… În timp ce americanii se confruntă cu cea mai scumpă piaţă imobiliară din perspectiva accesului la achiziţia unei case, în România noi suntem în cea mai ieftină piaţă imobiliară
Articolul următorRepartitoarele de calorifer umflă factura – ​mit sau realitate? Cum poți reduce consumul de căldură