Persoanele şi cuplurile infertile care doresc să aibă copii vor putea beneficia de sprijin de până la 15.000 de lei din parte statului pentru asigurarea medicamentelor şi procedurilor de specialitate în ţară.

Guvernul a aprobat, joi, proiectul de hotărâre privind „Programul social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii” 2024 (FIV 2).

De asemenea, Executivul a suplimentat bugetul Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse pe acest an cu suma de 150.000 mii lei reprezentând credite de angajament şi 5.000 mii lei reprezentând credite bugetare.

Banii provin din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guverului şi reprezintă sprijin financiar pentru un număr de maxim 10.000 de beneficiari, în vederea asigurării medicamentelor şi a efectuării procedurilor medicale de specialitate recomandate, pe teritoriul României.

„Este o veste foarte bună, venită în apropierea Zilei Internaţionale a Copilului şi mult aşteptată de familiile din România care au probleme de infertilitate. Suma este identică cu cea de anul trecut, ceea ce înseamnă că avem fonduri pentru 10.000 de proceduri de fertilizare in vitro. Le mulţumesc domnului prim-ministru Marcel Ciolacu, domnului Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii şi domnului Marcel-Ioan Boloş, ministrul Finanţelor pentru sprijinul acordat continuării acestui program şi în anul 2024. De asemenea, mulţumesc comunităţii Declic şi Asociaţiei SOS Infertilitatea pentru acţiunile lor de susţinere”, a declarat ministra Familiei Natalia Elena-Intotero, potrivit comunicatului de presă al instituţiei.

Persoanele care au depus dosare anul trecut vor trebui să reia procedura de înscriere. De asemenea, actul normativ prevede că cel puţin unul dintre cei doi beneficiari ai programului, membri ai cuplului infertil, căsătoriţi sau necăsătoriţi, sau femeia singură infertilă, trebuie să fie cetăţean român şi să aibă domiciliul în România.

Sprijinul financiar constă în două vouchere, un voucher medicamente, în valoare de 5000 lei şi un voucher proceduri medicale, în valoare de 10.000 lei şi se acordă pe baza cererii şi a declaraţiei pe propria răspundere a beneficiarului. (sursa)

Articolul precedentGuvernul finanțează „Rabla pentru tractoare”. Micii fermieri pot obține un sprijin nerambursabil de până la 20.000 de euro
Articolul următorDonald Trump a fost declarat vinovat pentru toate cele 34 capete de acuzare în procesul cu vedeta porno Stormy Daniels