Politicile promovate și adoptate la nivelul Parlamentului European par să coincidă din ce în ce mai puțin cu interesele fermierilor, iar acest lucru este tot mai evident din încercările de reducere a cantităților de îngrășăminte chimice la nivel european. Un regulament în acest sens urmează să fie prezentat luna viitoare, iar hotărârile de acolo ar putea avea consecințe semnificative în agricultura din toată Europa.
Ionuț Fîntînă: În cadrul Conferinței Naționale a Programului ”Tineri Lideri pentru Agricultură”, organizată de Clubul Fermierilor Români, ministrul plenipotențiar în cadrul reprezentanței României la Uniunea Europeană, Achim Irimescu, a vorbit despre țintele de mediu impuse de UE și consecințele lor asupra fermierilor români.
Potrivit lui Irimescu, europarlamentarii sunt din ce în ce mai puțin aliniați cu cerințele fermierilor din statele membre.
”Vă reamintesc că pe 22 iunie se va prezenta regulamentul utilizării durabile a pesticidelor. Aici, șocul cel mai mare a fost când toți miniștrii au cerut să se țină cont de unde pleacă fiecare stat membru; (…) din păcate, o bună parte din Parlamentul European nu mai este de partea fermierilor. Fermierii trebuie să lupte pentru drepturile lor, trebuie ca vocea lor să se audă la Bruxelles, pentru că, altfel, decizia se ia politic fără să avem o evaluare de impact. Nici acum nu avem o evaluare de impact a strategiilor Farm to Fork și Biodiversitate.
La consiliul de miniștri, Olanda a venit cu propunerea să se folosească azotul din metanul din gunoiul de grajd. Sigur, ei sunt destul de avansați și au tehnologie în acest sens. Dacă s-ar putea oferi fermierilor noștri o tehnologie cu finanțare corespunzătoare, ca să extragă biogazul și compostul rezultat să nu aibă probleme cu nitrații, cu certitudine vom fi pe calea cea dreaptă și nu vom mai depinde de gazele din Rusia care sunt tot mai scumpe și care afectează productivitatea fermierilor noștri”, a precizat Achim Irimescu în cadrul evenimentului transmis în direct de AGRO TV.