Bugetul de stat pentru 2024 este construit pe o creştere economică de 3,4%, o inflaţie medie anuală de 6% şi deficit de 5% din PIB, potrivit Strategiei Fiscal – Bugetare 2024 – 2026 publicate miercuri, 13 decembrie.
Potrivit proiectului, bugetul de stat se stabileşte la venituri în sumă de 308.759,5 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 655.863,5 milioane lei credite de angajament şi în sumă de 404.792,5 milioane lei credite bugetare, cu un deficit de 96.033,0 milioane lei. Ponderea cheltuielilor totale în PIB este estimată la 38,8%, iar cea a veniturilor la 33,8% din PIB.
Din taxa pe valoarea adăugată se alocă 25.360,5 milioane lei sume defalcate pentru bugetele locale, din care:
a) 4.020,7 milioane lei pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor, potrivit anexei nr. 4;
b) 12.846,4 milioane lei pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti, potrivit anexei nr. 5;
c) 800,0 milioane lei destinate finanţării cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale, sumă repartizată pe judeţe potrivit anexei nr. 6. Repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale se face de către consiliul judeţean prin hotărâre, după consultarea primarilor, în funcţie de lungimea şi starea tehnică a drumurilor
d) 6.879,3 milioane lei pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, pentru finanţarea cheltuielilor aferente funcţionării serviciilor publice de salvare acvatică-salvamar şi a posturilor de prim ajutor pe plajele cu destinaţie turistică, potrivit prevederilor art. 4 alin. (21) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 274/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru aplicarea prevederilor art. 7 alin. (4) şi art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei ”Delta Dunării”, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi judeţului Suceava pentru aplicarea prevederilor art. XII alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare, aprobată prin Legea nr. 240/2011, cu modificările ulterioare, potrivit anexelor nr. 7, 7/01 şi 7/02. e) 814,1 milioane lei pentru finanţarea învăţământului particular şi a celui confesional, acreditate.
”Cererea internă va constitui elementul principal prin componenta investiţională reprezentată de formarea brută de capital fix (+6,5%), efect al dezvoltării unor proiecte importante de investiţii publice şi private, concomitent cu o majorare a consumului final, uşor sub cea a produsului intern brut, respectiv 3,3%. Pe latura ofertei, construcţiile vor continua să fie cel mai dinamic sector cu o majorare a VAB de 7,1%, bazată în principal pe atragerea şi utilizarea eficientă a fondurilor europene. Sectorul terţiar va avea la rândul său un aport pozitiv la avansul economic cu un spor de 3,5%. Pentru industrie s-a prevăzut o creştere modestă a valorii adăugate brute, respectiv de 1,2%, în condiţiile menţinerii unui context geopolitic incert”, se precizează în document.
Documentul privind bugetul de stat pentru 2024 poate fi consultat AICI.
Bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii se stabileşte la venituri în sumă de 134.982.538 mii lei, iar la cheltuieli în sumă de 134.982.538 mii lei, atât la credite de angajament cât şi la credite bugetare. (2) Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se stabileşte la venituri în sumă de 243.160 mii lei, iar la cheltuieli în sumă de 161.815 mii lei, atât la credite de angajament cât şi la credite bugetare, cu un excedent de 81.345 mii lei.
Bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferent sistemului asigurărilor pentru şomaj, se stabileşte la venituri în sumă de 2.314.892 mii lei, iar la cheltuieli în sumă de 2.094.627 mii lei la credite bugetare şi în sumă de 2.154.627 mii lei la credite de angajament, cu un excedent de 220.265 mii lei.
Numărul total al şomerilor este estimat la 215.000 persoane iar câştigul salarial mediu net la 4.733 lei.
Documentul privind bugetul asigurărilor de sănătate poate fi consultat AICI. (sursa)