Pew Research Institute a publicat recent un studiu din care reiese că 67% dintre maghiari cred că părți ale statelor vecine cu țara lor, le aparțin. Un procent similar, de 60%, se înregistrează în Grecia. La polul opus, se situează Spania (37%), Franța (33%), Germania (30%) și Marea Britanie (23%).
Veștile mai puțin bune pentru noi nu se opresc însă aici!
Conform aceluiași studiu, popularitatea NATO se află într-un declin accentuat în țări precum Franța sau Germania, DOAR 41% dintre francezi și 34% dintre germani sprijinind o eventuală intervenție a țării lor în cazul unui atac împotriva unui stat aliat – cum ar fi România! Din păcate, așa cum am mai scris și noi dar și mari publicații internaționale, armata germană nu este în acest moment capabilă nici măcar să își apere propriul teritoriu!…
Mai mult, deși au păreri negative despre NATO, 63% dintre germani și 57% dintre francezi ar vrea ca trupele americane să apere statele europene aliate în caz de atac! Conform unor rapoarte ale Parlamentului german, tanchiștii germani se antrenează folosind microbuze (!) pentru că 3 din 4 tancuri germane se află în reparații, unele pe termen nedefinit, aparent datorită unei birocrații demne de Kafka…
În privința relațiilor cu marile puteri mondiale – ceea ce Franța sau Germania nu mai sunt de multă vreme, 60% dintre francezi susțin bune relații cu Statele Unite, iar 18% dintre ei susțin relațiile cu Rusia. În cazul germanilor, 39% susțin America, iar 25% susțin Rusia!! Este cel mai mare procent, după Bulgaria, din rândul celor 13 țări incluse în studiu. La polul opus, 80% dintre Britanici susțin relațiile cu SUA.