Într-un comunicat de presă transmis către Mediafax, USR acuză PNL că politizează educația, inclusiv prin numirea a 19 inspectori școlari generali (la nivel de județ) care sunt membri ai partidului de guvernământ. De asemenea, USR propune cu această ocazie și desființarea inspectoratelor școlare județene și preluarea atribuțiilor acestora de către consiliile de administrație.
În esență, din ce înțelegem noi, USR propune desființarea instituției în sine, DAR vrea păstrarea atribuțiilor acesteia, doar că în subordinea altui organism DEJA existent în cadrul inspectoratelor pe care vrea sa le desființeze…
Așadar, USR propune o schimbare care nu modifcă nimic și aruncă spre public cu o idee care poate că sună bine pentru anumite urechi, dar care nu aduce nimic nou sau bun. În opinia noastră, educația este și trebuie să fie o responsabilitate a statului. Ea trebuie asumată, iar guvernul nu are dreptul să se spele pe mâini și sa o paseze altcuiva.
Rolul unui consiliu de administrație, pe această planetă, este acela de a supraveghea și a controla EXECUTIVUL respectivei organizații și nu de a se implica în treburile de zi cu zi. A amesteca partea de execuție cu partea de supraveghere este ca și cum parlamentul ar deveni și guvern și ar aplica și implementa legile pe care singur le votează… Ar fi, cu adevărat, un alt mod de a face politică!…
Pentru a înțelege mai bine ceea ce USR pare să nu știe despre rolul inspectoratelor școlare, vă propunem să revenim la lege, mai exact la Legea Educației. Iată care sunt atribuțiile acestor inspectorate:
Inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu personalitate juridică, având în principal următoarele atribuţii:
a) aplică politicile şi strategiile Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului la nivel judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti;
b) controlează aplicarea legislaţiei şi monitorizează calitatea activităţilor de predare învăţare şi respectarea standardelor naţionale/indicatorilor de performanţă, prin inspecţia şcolară;
c) controlează, monitorizează şi evaluează calitatea managementului unităţilor şi instituţiilor de învăţământ;
d) asigură, împreună cu autorităţile administraţiei publice locale, şcolarizarea elevilor şi monitorizează participarea la cursuri a acestora pe durata învăţământului obligatoriu;
e) coordonează admiterea în licee, evaluările naţionale şi concursurile şcolare la nivelul unităţilor de învăţământ din judeţ şi, respectiv, din municipiul Bucureşti;
f) monitorizează implementarea programelor naţionale iniţiate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pe aria judeţului, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi a proiectelor derulate de unităţile şcolare şi cele conexe în cadrul programelor Uniunii Europene în domeniul educaţiei şi tineretului;
g) mediază conflictele şi litigiile survenite între autoritatea administraţiei publice locale şi unităţile de învăţământ;
h) coordonează şi controlează activităţile unităţilor conexe ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului din aria judeţului/municipiului Bucureşti;
i) prezintă un raport anual privind starea învăţământului pe teritoriul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti. Acest raport se face public;
j) aprobă, la propunerea consiliului local sau a consiliilor judeţene, înfiinţarea unităţilor pentru educaţie timpurie, învăţământ primar şi gimnazial;
k) aplică politicile educaţionale naţionale la nivel judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti;
l) acordă consiliere şi asistenţă unităţilor şi instituţiilor de învăţământ în gestionarea resurselor umane şi a posturilor didactice la nivelul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti;
m) monitorizează activităţile de constituire şi de vacantare a posturilor didactice/catedrelor din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi particular, organizează concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar de stat şi monitorizează concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate organizate de unităţile de învăţământ preuniversitar particular;
n) gestionează baza de date privind cadrele didactice calificate angajate în unităţile de învăţământ, precum şi întreaga bază de date a educaţiei;
o) înaintează spre avizare Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului reţeaua şcolară din raza lor teritorială propusă de autorităţile administraţiei publice locale, în conformitate cu politica educaţională, a documentelor strategice privind dezvoltarea economică şi socială la nivel regional, judeţean şi local, după consultarea unităţilor de învăţământ, a operatorilor economici şi a partenerilor sociali interesaţi;
p) realizează auditarea periodică a resursei umane din învăţământul preuniversitar;
q) asigură colectarea datelor statistice pentru sistemul naţional de indicatori privind educaţia.