Pe 6 decembrie, cu 19 zile înaintea nașterii pruncului Iisus, se va naște în ieslea Cotroceniului fiul domnului Iohannis și al preacuratei dezamăgiri – Guvernul Meu –, a cărui apariție pe lume a fost profețită de cei trei magi: doi de la Apus și unul de la SRI. Chiar dacă sînt așteptate cu sufletul la gură, minuni nu vor fi. Nu va fi nici vindecare de coronavirus, nici înviere de economie, nici măcar salvare de datorii. Va fi o vreme a suferinței, a așteptării în van și a întoarcerii celuilalt obraz, fiindcă tot ceea ce poate oferi un guvern în următorii doi ani, chiar și unul de imaculată concepție germană, e speranța în lumea de apoi, anunțată, cel mai devreme, pentru 2024.
Guvernul Orban, Ciucă, Cioloș – sau oricum se va numi – are deja vistieria goală. Banii împrumutați frenetic de Vasile Cîțu s-au prăpădit toți de COVID, chiar dacă s-ar fi putut clădi cu ei o împărăție. Dreapta politică va trebui să se hrănească iar cu sîngele crizei și să stoarcă din rănile economiei ultimii stropi.
Banii promiși de Iohannis, ăia 80 de miliarde de euro de la UE, rămîn la Bruxelles, așa cum rămîneau la Stambul copiii domnilor pămînteni, pînă se dovedea că boierii respectă statul de drept. Pe acești bani s-a clădit întreaga minciună a viitorului guvern, așa că, deși nu vom vedea decît o treime – și asta pînă în 2027 –, i-am cheltuit, deja, pe toți.
Guvernele Orban-Iohannis n-au luat măsuri de protecție a economiei, fiindcă ignoranța și natura medicală a iluziei de sine au considerat că e destul să cîștigi alegerile. Guvernele Orban-Iohannis au făcut doar jocul simulanților, o farsă populistă și clientelară, iar rănile mari ale economiei n-au fost tratate decît cu vorbe.
Acum, însă, cînd datoriile amînate ale companiilor la stat și ale persoanelor la bănci au ajuns degeaba la scadență, guvernul de după 6 decembrie mai are de ales doar între creativitate și par. Am zis creativitate doar așa, să pară că ar exista și posibilitatea unui program de guvernare inteligent și curajos, care să trezească mecanismele economiei și răbdarea societății. Această posibilitate nu există, fiindcă n-a mai existat din anii ’30, așa că tot ce rămîne e parul.
Așa că noul guvern va asmuți fiscul asupra companiilor care încă merg. Alea care sînt pe moarte n-au ce să dea, așa că vor fi stoarse doar cele care mișcă. Profilul victimei e cunoscut: companie românească mică sau mijlocie, cu plata taxelor la zi, adică cu posibilitatea de a fi călărită, amendată, stoarsă și, dacă se poate, falimentată. E modelul anilor 2010-2012, cînd căpetenia ANAF-ului, Blejnar Hunul, zis „Măi Sorine“, a năvălit peste IMM-urile românești, asmuțit de Bețivul lui Dumnezeu. E modelul sfîrșitului de secol I înainte de Christos, cînd Irod a pus să fie uciși copiii de pînă în doi ani din Betleem, fiindcă se temea de viitor.
Prigoana și uciderea companiilor românești e un eveniment pe cît de biblic, pe atît de românesc. E combinația perfectă între „Omoară-ți aproapele!“ și „Bate calul care trage!“. Companiile românești nu au nici spate și nici puterea de a se apăra singure, așa cum au marile companii evazioniste, companiile clientelare și companiile străine. La poarta lor nu e agățat numărul de telefon al premierului, al ministrului, al ambasadei, al președintelui Franței sau al cancelarului austriac ca un semn ocrotitor. Ele au de ales între a se supune plătind amenzi absurde și a se opune plătind cu viața. Experiența economică a baciului moldovean ne arată că, în astfel de cazuri, IMM-urile românești se mulțumesc să poarte o conversație cu oaia.
Companiile private românești – mici, mijlocii și mari – sînt de zece ori mai multe decît companiile private străine din România, au de două ori mai mulți angajați, cifră de afaceri mai mică, dar profituri nete mai mari. Asta înseamnă că plătesc taxe mai mari fiindcă singurul loc unde pot exporta profitul e buzunarul statului. Dacă companiile străine exprimă dinamica exportului de produse și de profit, companiile românești exprimă metabolismul social, schimbul de substanță și energie al economiei cu societatea. A te năpusti asupra lor înseamnă a face aceeași greșeală din 2010-2012, plătită scump în anii care au urmat. E ca și cum ai lovi un bețiv la ficat, cum ar zice un președinte cunoscător.
sursa: Cațavencii.ro autor: Doru Bușcu
