Este indiscutabil că Oradea s-a schimbat enorm în ultimii 30 de ani. La fel ca și toată România. Această schimbare se datorează atât procesului de integrare în Uniunea Europeană cât și, sau mai ales, oamenilor. Adică dumneavoastră. Nicio administrație nu a reușit nimic, niciodată și nicăieri, fără munca oamenilor. Este și cazul Oradiei.
Bihor News a apărut din dorința de a spune povestea completă și adevărată a Oradiei. De prea multe ori, mai ales în ultimul deceniu, în spațiul public s-a răspândit ”povestea” unei administrații locale oarecum providențiale. Este o poveste care ne creează dependență de anumite autorități, dar care ne și induce ideea, falsă, că fără anumite persoane timpul se oprește. Este ridicol și nesănătos!
Oradea suntem și sunteți toți. Și cei care populează cu vile dealurile din jurul orașului și cei care la cinci dimineața așteaptă autobuzele care îi duc în zona industrială și unde plata este, dar e mică. Oradea înseamnă și cei care își ambalează motoarele bolizilor scumpi, dar și cei, sau mai ales cei care, dau drumul la apă la duș doar după ce aud că au terminat vecinii – ca sa elimine riscul de a se uita, unii chiar câteva minute, cum le curge în vană apă rece pe care o plătesc la preț de apă caldă! Aceasta este Oradea completă.
Cum spuneam, locuri de muncă sunt. Ba chiar prea multe pentru forța de munca de care dispunem în mod real. Dar salariile sunt mici, printre cele mai mici din țară. Aceasta este povestea completă. Și nu ne putem mulțumi cu asta. Orădenii merită mai mult de atât!
Mai departe, Oradea atrage fonduri UE. Absolut lăudabil. La mai mare și bravo zecilor de oameni care lucrează pentru asta. Doar că, iarăși, povestea nu este completă. Multe lucrări sunt făcute prost și trebuie refăcute din banii noștri de data asta, nu din fonduri UE! În graba de a arăta că face, ÎN LOC SĂ FACĂ, administrația locală ne ia ochii cu idei și poze și planuri, iar știrile în care un viceprimar ne spune că orașul, fără fonduri UE, nu are bani de niște spații de joacă se trec prea ușor cu vederea!… Aceasta este povestea completă.
Iată deci, ce ne propunem în noul an, alături de dumneavoastră. Să arătăm nu doar Oradea reală ci și Bihorul real. Să vă oferim o imagine cât mai apropiată de realitate pentru că doar așa putem lua decizii în viață cât mai corecte. Motto-ul nostru este: Informația care te ajută. Adică acea informație care nu distorsionează, ci ne permite să acționăm cu încredere.
Vă așteptăm alături de noi!
Redacția BihorNews