Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a oferit detalii despre stadiul dezvoltării vaccinului COVID şi a spus că în România este posibil să ajungă în luna februarie a anului viitor.
Alexandru Rafila a vorbit la Antena 3 despre strategia europeană privind vaccinarea anti-COVID.
“În momentul de faţă sunt două companii care au anunţat încheierea celei de-a treia faze a studiilor clinice. Este vorba de compania Pfizer, în asociere cu o firmă din Germania şi cea de-a doua companie este Moderna din SUA.
Ambele vaccinuri sunt de tip ARN-mesager, conţin un acid nucleic care dă comanda celulelor proprii ale omului să producă o proteină virală şi care ulterior determină un răspuns imun.
Cele două vaccinuri sunt oarecum similare, dar există două diferenţe mari în ceea ce priveşte modul în care se păstrează aceste vaccinuri. În cazul Pfizer se păstrează mult mai dificil, la temperaturi foarte scăzute, minus 80 de grade. Vaccinul de la Moderna se păstrează mai uşor, în frigider.”, a precizat Alexandru Rafila.
Când va fi gata vaccinul anti-COVID
Reputatul specialist a detaliat: “Există şi un DAR foarte mare. Moderna este o companie americană care are o producţie limitată iniţial. Ei au promis că până la sfârşitul anului vor face doar 20 de milioane de doze. Un miliard, anul viitor. Asta ne arată că înţelegerea între Comisia Europeană şi Pfizer va fi cea care va genera vaccinul de care vom beneficia şi noi.
Directorul Agenţiei Europene a Medicamentului a precizat luna ianuarie ca fiind luna în care este posibil să acorde autorizaţia vaccinului Pfizer care este depus pentru autorizare la Agenţia Europeană a Medicamentului.”
Profesorul Alexandru Rafila a explicat şi cum decurge procesul de autorizare a vaccinului.
Astfel, serul el va fi aprobat doar dacă studiile clinice efectuate vor reflecta faptul că vaccinul este sigur, eficace şi nu va produce reacţii adverse grave. Studiul firmei în acest moment arată că protecţia depăşeşte 90% dintre persoanele care vor fi vaccinate.
Odată ce vaccinul va fi eliberat, el va fi dat statelor Uniunii Europene. UE are contract iniţial de 200 de milioane de doze cu compania Pfizer, o parte vor fi produse până în momentul autorizării.
Fiecare persoane va fi vaccinată de două ori, la interval de 30 de zile
Alexandru Rafila a spus că vaccinul va ajunge în România cel mai probabil în luna februarie 2021. Este vorba de primele cantităţi.
În prima etapă, în România ar putea ajunge până la 9 milioane de vaccinuri, în tranşe, a explicat reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
“Aceste centre de vaccinare va trebui să asigure protecţia personalului medical şi a instituţiilor esenţiale pentru funcţionarea societăţii. Estimez că numărul acestor persoane va fi de 400.000 de persoane.”, mai spune Alexandru Rafila.
“Ar fi necesară o primă tranşă de un milion de doze pentru vaccinarea personalului medical şi a celor care lucreză în zonele esenţiale pentru funcţionarea societăţii. Există nevoia de două doze de vaccin la interval de 30 de zile.”, a mai completat Rafila. (sursa)