Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, joi, la Satu Mare, că depinde de fiecare dintre noi ce se întâmplă de sărbători, iar pentru a opri transmiterea virusului în comunitate este nevoie de cel puţin trei săptămâni în care să respectăm regulile. În aceste condiţii, am putea ajunge la un platou şi apoi, în alte trei săptămâni, am putea vedea o scădere a numărului de cazuri.

Nelu Tătaru a fost întrebat joi, la Satu Mare, ce se întâmplă de Crăciun şi de Revelion, scrie news.ro.

“Depinde de noi ce se întâmplă de sărbători. Haideţi să ne gândim ce e săptămâna viitoare, peste două săptămâni, trei săptămâni, Sfântul Nicolae şi până în Crăciun. Ţine foarte mult de noi. Pentru a opri o creştere a transmiterii în comunitate, avem nevoie de cel puţin trei săptămâni în care să respectăm nişte reguli să ajungem pe un platou. Mai avem nevoie de încă trei săptămâni ca să putem scădea ca număr de cazuri. Scăzând ca număr de cazuri avem un indice care ne permite să avem şi anumite relaxări sau reluări de activitate. În aceste condiţii, cum suntem astăzi, încă suntem la momentul în care pregătim acele momente. Ţine doar de noi”, a afirmat Nelu Tătaru.

Întrebat la ce număr de cazuri am putea ajunge la un platou, ministrul Sănătăţii a răspuns: “Nu putem vorbi de un număr de cazuri la un anumit platou. Vorbim de o agresivitate a acestui virus în interiorul unui număr de cazuri. Dacă avem un număr mic cu foarte multe cazuri de Terapie Intensivă, atunci suntem într-un sistem care ne colmatăm. Când avem un număr de cazuri mari, dar avem asimptomatici sau trataţi în secţiile de boli infecţioase, atunci putem relaxa şi terapia intensivă cea care în acest moment consumă şi efort, consumă şi resursă mare şi avem şi decese. Nu avem un număr efectiv, avem o aşezare în transmiterea în comunitate. Acela va fi momentul în care vom vedea platoul”. (sursa)

Articolul precedentInformații de ultimă oră: Pensiile ar putea fi înghețate anul viitor!
Articolul următorOrdinele guvernului au provocat haos in Timis. Zeci de mii de oameni s-au culcat liberi si s-au trezit in carantina