România a înregistrat cea mai mare creștere a clasei de mijloc din UE27 în perioada 2007-2022, de la circa 52% în total populație în 2007 la circa 60% în total populație în 2022, arată un studiu despre sistemul fiscal din România, prezentat joi de Ionuț Dumitru, profesor la ASE și fost șef al Consiliului Fiscal.
N.Red: Clasa de mijloc include acea parte a populației a cărei venit disponibil anual este cuprins între 75% și 200% din venitul disponibil median anual
Într-un studiu realizat recent de EUROFOUND (2024), ce cuprinde date colectate din ultimii 15 ani, s-a analizat inegalitatea economică din UE în contextul percepției că ponderea clasei de mijloc este în scădere.
Existența unei clase de mijloc largi este expresia unei coeziuni mai mari în societate și a unei societăți mai incluzive.
Același studiu Eurofound (2024) arată că în ceea ce privește clasa de mijloc, în majoritatea statelor membre aceasta s-a redus în perioada 2007-2022.
Circa două treimi (17 țări din 27) dintre statele europene s-au confruntat cu o scădere a clasei de mijloc. Studiul arată o clasă de mijloc în extindere doar în 10 țări în perioada 2007-2022: foarte semnificativ (cu peste 5 puncte procentuale) în unele țări din Europa Centrală și de Est (România, Polonia și Croația), Portugalia și Irlanda; și mai puțin semnificativ în Grecia, Letonia, Slovacia, Belgia și Spania.
În Ungaria, clasa de mijloc s-a contractat, iar în Polonia a ajuns la o pondere de 67%
În Ungaria, clasa de mijloc s-a contractat la 65% în 2023 de la 70% în 2007. Clasa de mijloc este cea mai extinsă (72%) în Cehia, urmată de Polonia, unde a crescut la 67 de la 60% în 2007.
”Comparativ cu țările membre UE mai vechi, precum Grecia și Italia, clasa de mijloc din regiune tinde să fie mai extinsă și inegalitatea de venituri mai redusă”, semnalează Kállai.

Venitul disponibil mediu anual al României a ajuns la 31% din media UE
Țările din regiune au avut o creștere excepțională a veniturilor disponibile ale populației după aderarea la Uniunea Europeană, semnalează economista.
În 2023 față de 2007, venitul disponibil mediu anual (exprimat în euro în prețuri curente) a crescut de 4,8 ori în Bulgaria, 3,7 ori în România, 2,7 ori în Polonia, 2,5 ori în Cehia și de 1,9 ori în Ungaria, depășind creșterea de 1,6 ori din UE.
Venitul disponibil mediu anual al țărilor din regiune în 2023 a ajuns la 43% din media UE (10 mii euro față de 23 mii euro), după ce în 2007 era doar o pătrime (3,7 mii euro față de 14,7 mii euro).

Venitul disponibil mediu al României în 2023 a fost 31% din media UE (7,1 mii euro față de 23 mii euro), în timp ce în 2007 era doar 13% (1,9 mii euro față de 14,7 mii euro).
Reduceri semnificative ale inegalității de venituri în România și Polonia
”În aceeași perioadă, în regiune, doar în România și Polonia creșterea venitului disponibil median (al jumătății de populație mai puțin avute) a fost mai rapidă decât creșterea venitului disponibil mediu, fiind un indiciu al reducerii inegalității de venituri”, se mai arată în analiza citată.
Din graficul de mai jos reiese că România face parte din puținele țări membre ale UE cu diferență mică între venitul disponibil median și venitul disponibil mediu.

În 2023, venitul disponibil median anual a fost cu 8% mai mic decât venitul disponibil mediu anual, România clasându-se după Slovacia (cu decalaj de 1%), Belgia și Slovenia (cu decalaj de 7%).
Deși România a înregistrat cea mai mare creștere a clasei de mijloc din UE27 în perioada 2007-2022, de la circa 52% în total populație în 2007 la circa 60% în total populație în 2022, nivelul clasei de mijloc este încă relativ redus, România având încă al 7-lea cel mai redus nivel (după Italia, Spania, Estonia, Letonia, Lituania și Bulgaria) al clasei de mijloc din cadrul UE27.
Cercetările lui Ionuț Dumitru sunt confirmate de un alt studiu făcut de economistul șef al Alpha Bank, Ella Kallai și transmis HotNews la finele anului trecut.
„În România, ponderea populației care aparține clasei de mijloc s-a extins la 61% în 2023 de la 51% în 2007 (Fig. 5). Creșterea cu 10pp a fost cea mai amplă extindere din regiune datorându-se atât reducerii ponderii clasei cu venituri mari de la 14% în 2007 la 8% în 2023 precum și reducerii ponderii clasei cu venituri mici de la 35% în 2007 la 31% în 2023”, spunea Ella Kallai.

În Ungaria, clasa de mijloc s-a contractat la 65% în 2023 de la 70% în 2007. Clasa de mijloc este cea mai extinsă (72%) în Cehia, urmată de Polonia unde a crescut la 67% de la 60% în 2007. Comparativ cu țările membre UE mai vechi, precum Grecia și Italia, clasa de mijloc din regiune tinde să fie mai extinsă și inegalitatea de venituri mai redusă. (HotNews.ro)