Este oficial, România va mai încă cel puțin 30 de zile sub stare de alertă. Guvernul a adoptat luni proiectul de hotărâre care prelungieşte stare de alertă, începând cu data de 15 septembrie, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

La finalul şedinţei de luni a Executivului, Raed Arafat a precizat că va fi emis un ordin comun al Ministerului Sănătăţii, Ministerului de Interne, cu avizul AEP, care va stabili regulile în secţiile de vot. Va exista obligativitatea dezinfectării mâinilor la intrarea şi ieşirea din secţia de vot, iar cartea de identitate va fi introdusă informatic. „Cine nu vrea să respecte regulile, atunci e posibil ca membrii comisiei să nu permită intrarea şi exercitarea votului”, a adăugat Arafat, conform News.ro.

„Astăzi (luni – n.r.) a avut loc întâlnirea online a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Prin hotărârea nr. 45 din 14 septembrie a fost propusă prelungirea stării de alertă pentru încă 30 de zile. Totodată au fost mai multe propuneri care se referă la trei aspecte şi anume campania electorală, ziua votului, plus partea cu organizarea mitingurilor şi a demonstraţiilor. Deci se pot organiza şi demonstraţii, însă în limita regulilor stabilite pentru mitingurile electorale. De subliniat că pe partea campaniei continuă regulile care sunt cunoscute. Numărul maxim rămâne la fel 50 în interior, 100 în exterior. Portul măştii, igiena”, a declarat Raed Arafat, la finalul şedinţei de luni a Guvernului.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii a detaliat şi regulile care vor exista în ziua votului pe 27 septembrie la alegerile locale.

„La nivelul secţiilor de vot urmează să fie stabilite prin ordin al Ministerului Sănătăţii, împreună cu MAI şi cu avizul AEP, va exista un ordin care va stabili regulile. Ele includ aspecte care privesc accesul şi modul în care se va desfăşura votul. Obligativitatea dezinfectării mâinilor la intrarea şi ieşirea din secţia de vot. Cartea de identitate va fi introdusă informatic .Alegătorul va primi ajutor în acest sens. Cei care au buletine vechi vor fi manipulate de lucrătorii din secţia de vot. Inclusiv portul măştii obligatoriu la toţi cei care participă la procesul de vot şi a celor care vin să voteze. Pentru manifestaţii şi adunări publice va fi un număr de maximum 100 de persoane în spaţii deschise, dar aplicându-se portul măştii, distanţarea şi celelalte aspecte ce ţin de igienă”, a explicat Arafat.

Şeful DSU a adăugat că există o solicitare a Ministerului Culturii: „Excepţia de la carantină a echipelor de filmare care vin afară şi ele vor fi scutite de carantină”.

Raed Arafat a mai spus că recomandarea este ca alegătorul să vină cu mască, chiar dacă o poate obţine şi în secţia de votare.

„Va putea obţine alegătorul mască, dar recomandarea e să vină cu mască la secţia de vot. Dacă vine cu pixul pe care îl ţine în mână şi scrie, pentru semnătură poate să vină cu pixul de acasă şi să semneze cu el. Poate e mai bine aşa ca să nu se transmită între membrul comisiei şi alegător”, a completat Arafat.

Întrebat dacă va fi luată temperatura alegătorilor înainte de a intra în secţiile de votare, Arafat a răspuns: „Este triajul stabilit prin ordinul comun al Ministerului Sănătăţii. Ce e introdus în ordin va fi obligatoriu. Dacă o persoană nu vrea să poarte masca, nu i se permite accesul în secţia de votare. Ţi se permite accesul dacă porţi mască, dacă te dezinfectezi pentru că atingi pixul, ştampila când votezi. Apoi trebuie să te dezinfectezi înaintea de ieşirea din secţie, pentru a reduce la minim riscul de infectare cu noul coronavirus. Cine nu vrea să respecte regulile, atunci e posibil ca membrii comisiei să nu permită intrarea şi exercitarea votului”.

Chestionat dacă există prevederi ca să fie deschise şi bazinele de înot, şeful DSU a replicată: „Nu, încă nu. Va mai fi o analiză peste 15 zile şi vom vedea. La acest moment încă nu”. (sursa)

Articolul precedentPentru parcarea subterană deschisă ilegal de Primărie, Oradea a luat deja amendă. Se pregătește Pasajul Magheru?
Articolul următorTârg gastronomic si de vinuri – VINUL ȘI PÂINEA la Oradea, 19-20 septembrie 2020