Temperaturile vor fi apropiate de cele obişnuite în cea mai mare parte a ţării în următoarele trei săptămâni şi uşor peste cele specifice, în intervalul 12 – 19 august.
În această săptămână, cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în majoritatea regiunilor, iar în următoarele două săptămâni vor fi preponderent deficitare.
Săptămâna 22 – 29 iulie
Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cu excepţia regiunilor vestice şi sud-vestice unde regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal, cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare, mai ales în zona Carpaţilor Orientali şi în regiunile sudice.
Săptămâna 29 iulie – 05 august
Temperaturile medii se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, posibil uşor mai ridicate în sud-vest, dar şi uşor mai coborâte în nord-estul teritoriului.
Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în regiunile vestice, nordice, centrale, dar mai ales în zona Carpaţilor Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Săptămâna 05 – 12 august
Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile vestice şi sudvestice, iar în rest valorile termice vor fi în general apropiate de cele normale.
Regimul pluviometric va fi uşor deficitar în jumătatea vestică a ţării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Săptămâna 12 – 19 august
Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile vestice şi sudice.
Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări. (sursa)