Meszaros Zsombor, deţinutul condamnat la 18 ani de închisoare pentru omor care a evadat, marţi, dintr-o dubă aflată în faţa unei clinici din București, nu era încătușat în momentul în care a fugit.
Secretarul de stat în Ministerul de Interne, chestorul Bogdan Despescu, a declarat că există situații în care deținuții nu sunt încătușați în momentul în care sunt duși în anumite locații.
”Pot fi cazuri când o persoană condusă la o anumită locație nu e încătușată, unele din motive medicale”, a declarat Despescu, potrivit Digi24.
Întrebat dacă deținutul era bolnav, chestorul a spus că ”nu am date că era sau nu bolnav, nu vreau să intru peste procedura de la ANP”.
Bogdan Despescu a subliniat că nu sunt informații momentan că acesta a fost ajutat să ajungă la Oradea, dar a subliniat că ancheta va stabili toate aceste detalii.
“S-a refăcut traseul, se va stabili în amănunt acest traseu. Important e că acest evadat a fost prins în mai puțin de 14 ore. Nu a rezultat un sprijin ca să ajungă la Oradea”, a afirmat chestorul.
Meszaros Zsombor a evadat, marţi, dintr-o dubă aflată în faţa unei clinici medicale din Sectorul 2 al Capitalei.
Potrivit Antena 3, în timp ce aştepta în ambulanţă, bărbatul a reuşit să deschidă uşa autovehiculului şi să fugă, chiar de sub ochii angajaţilor penitenciarului.
Surse citate de ProTV spun că Zsombor fusese adus la clinică împreună cu alți doi deținuți – un bărbat și o femeie – și când unul dintre aceștia era în unitatea medicală, el a deschis ușa din spate a ambulanței cu ajutorul unei bucăți metalice de la o centură de siguranță.
Meszaros Zsombor a fost capturat în noaptea de marți spre miercuri la Oradea. Potrivit polițiștilor, un cetățean l-a recunoscut și a sunat la numărul de urgență. (sursa)