Cu ajutorul unui supererou local, sute de localităţi mici din mediul rural ar putea fenta legea care interzice păcănelele! Indignat că sătenii ar putea rămâne fără hobbyul preferat, Cristi Borcea a anunţat că va porni în turneu prin ţară pentru a creşte populaţia tuturor comunelor peste pragul de 15.000 de locuitori.
timesnewroman.ro: „Încă nu m-am hotărât dacă o să le iau alfabetic sau după mărime, dar o să le iau pe toate părţile, asta promit solemn. În nouă luni de zile, fiecare cătun din ţara asta va avea cel puţin 15.000 de suflete”, a exclamat Borcea, punându-şi chiloţii roşii, ăia extraordinar de sexoşi.
Maternităţile spun că nu sunt pregătite pentru un asemenea boom demografic – ceva nemaivăzut de la Gingis Han încoace – şi cer preşedintelui să amâne promulgarea legii. „O fi el în stare să facă toţi copiii ăia, dar cine o să-i aducă pe lume? Poate dacă angajăm nişte nepalezi”, a comentat un reprezentant al Federaţiei Moaşelor. (sursa)