Guvernul a adoptat joi, la propunerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și a Ministerului Finanțelor, legea pentru aprobarea contractului de finanțare pentru o autostradă de 320 km.

Realizarea Autostrăzii Ploiești – Pașcani (Autostrada Moldovei) va asigura îndeplinirea principalelor obiective prevăzute în cadrul Planului National de Redresare și Reziliență (PNRR), Reforma R1 – Transport sustenabil, decarbonizare și siguranță rutieră / Investiția I3 – Dezvoltarea infrastructurii rutiere sustenabile pe rețeaua TEN-T, taxarea rutieră, managementul traficului și siguranța rutieră. 

De asemenea, investiția va conduce la realizarea obiectivelor asumate prin Regulamentul 1315/2013 privind orientările Uniunii pentru dezvoltarea rețelei transeuropene de transport și prin realizarea unei infrastructuri noi, necesară pentru asigurarea protecției mediului, reducerii emisiilor de carbon, siguranței și eficienței serviciilor de transport.

În plus, Autostrada Ploiești – Pașcani va contribui la:

• Călătorii rapide si fiabile pe distanțe lungi, precum și pe relații de navetă, prin reducerea timpului de călătorie și creșterea vitezei medii de deplasare;

• Îmbunătățirea condițiilor de siguranță a traficului rutier și reducerea costurilor de operare a vehiculelor;

• Reducerea la minimum a impactului negativ asupra mediului (traversări de arii protejate, schimbări de categorii de folosință a terenului, riscuri privind schimbări climatice etc.) cât și a impactului negativ asupra populației si așezărilor umane.

Patru secțiuni

Pentru facilitarea implementării, Autostrada Ploiești – Pașcani a fost divizată în 4 secțiuni, după cum urmează:

– Ploiești – Buzău, cu o lungime de 63,25 km;

– Buzău – Focșani, cu o lungime de 82,44 km;

– Focșani – Bacău, cu o lungime de 95,9 km;

– Bacău – Pașcani, cu o lungime de 77,39 km.

Se estimează că obiectivul de infrastructură în lungime de 319 km, profil 2×2 benzi de circulație se va finaliza în 2025, data finală de disponibilizare a împrumutului fiind de 48 de luni de la data semnării Contractului de finanțare. Conform prevederilor Contractului, împrumutul poate fi tras în maxim 20 tranșe, valoarea minimă a unei tranșe fiind de 30 milioane euro. Împrumutul acoperă până la 50% din costul total al realizării obiectivului de infrastructură. Nu sunt eligibile cheltuielile cu TVA și cele privind exproprierile.

Termenii financiari aferenți împrumutului, respectiv maturitatea, modalitatea de rambursare, tipul de dobândă (fixă sau variabilă), frecvența și termenele de plată a serviciului datoriei publice vor fi stabilite pentru fiecare tranșă în parte cu ocazia tragerii, cu luarea în considerare a termenilor și condițiilor standard ale BEI, așa cum sunt prevăzute în Contractul de finanțare, respectiv: maturitatea de până la 25 ani de la data tragerii, pentru fiecare tranșă în parte, pentru opțiunea de rambursare în mai multe rate și de până la 16 ani de la data tragerii tranșei, pentru opțiunea de rambursare într-o singură tranșă.

Plata serviciului datoriei publice aferent împrumutului, respectiv rambursarea capitalului, achitarea dobânzilor, a comisioanelor şi a altor costuri aferente împrumutului se asigură, conform legislației în vigoare privind datoria publică, prin mecanismul aferent finanțărilor rambursabile contractate de Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor, în vederea finanțării deficitului bugetului de stat şi refinanțării datoriei publice guvernamentale.

Realizarea Autostrăzii Ploiești – Pașcani a fost aprobată prin H.G. nr. 522/2021 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții “Autostrada Ploiești– Buzău”, județele Prahova şi Buzău, H.G. nr. 130/2022 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiţii “Autostrada Buzău–Focşani”, județele Buzău şi Vrancea, H.G. nr. 903/2022 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiţii “Autostrada Focşani–Bacău”, județele Vrancea şi Bacău și H.G. nr. 688/2022 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiţii “Autostrada Bacău–Pașcani”, județele Bacău, Neamț şi Iaşi.

Valoarea totală astfel aprobată este de 30.666,578 mil. lei (TVA inclus). Obiectivul de infrastructură beneficiază de fonduri alocate de la bugetul de stat din anul 2021, la titlurile X Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 și XIII Proiecte cu finantare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR. Valoarea totală alocată Proiectului prin PNRR este de aprox. 1.949,11 mil. Euro (reprezentând aprox. 9.587,481 mil. lei).

Implementarea va fi asigurată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin C.N.A.I.R., în calitate de agenție de implementare. În această calitate, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii i se deleagă întreaga autoritate şi responsabilitate privind realizarea autostrăzii și utilizarea fondurilor alocate. (adevarul.ro)

Articolul precedentJaf ca în filme la Los Angeles. Hoţii au plecat cu 30 de milioane de dolari, dar nu se ştie cum
Articolul următorEfectul TikTok – MASACRU dulce la rafturi! Clienți ‘isterici’ au dezmembrat iepurași de ciocolată pentru a găsi bani care nu există… (FOTO)