Românii care locuiesc în zonele rurale vor putea deschide în curând puncte gastronomice locale, în care să prepare și să servească produse alimentare specifice zonei, făcute cu ingrediente din producția proprie sau a unor producători locali. Măsura apare într-o lege publicată marți în Monitorul Oficial.

Legea se aplică din 22 decembrie și reglementează “înființarea și funcționarea punctelor gastronomice locale”, după cum apare chiar în titlul acesteia.

Astfel, potrivit documentului, un punct gastronomic local reprezintă o unitate de valorificare a producției locale dintr-o localitate rurală, unde se prepară și se servesc produse alimentare, făcute folosind rețete specifice zonei, direct către consumatorul final.

La aceste puncte gastronomice locale vor putea mânca cel mult 15 persoane simultan.

Produsele alimentare ce vor putea face parte din oferta unui punct gastronomic local vor trebui făcute din materii prime disponibile pe plan local, provenite, în principal, din producția exploatației proprii, de la producători din zonă, pescari, vânători, culegători și colectori de diverse produse forestiere nelemnoase (fructe de pădure, ciuperci etc.).

Puncte gastronomice locale vor putea fi deschise în locuințe particulare, ferme agricole, amenajări piscicole, stâne, stupine, fonduri de vânătoare, mănăstiri și altele, precum și în orice altă construcție din zona rurală în care se desfășoară activități conexe producției agricole, pescuitului, vânătorii ori culegerii de produse forestiere nelemnoase.

Vor putea înființa puncte gastronomice locale atât persoanele fizice, cât și cele juridice, atâta timp cât se înregistrează la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) din județul unde activează, potrivit avocatnet.ro. (sursa)

Articolul precedentZile libere în 2024: guvernul vrea ca 2 mai, 16 august și 27 decembrie să fie punți între marile sărbători legale și weekenduri
Articolul următorGuvernul Ciolacu a crescut pragul pentru pensionarii care beneficiază de medicamente compensate cu 90%