Mulţi dintre noi avem tendinţa să asimilăm regula orelor de linişte la bloc cu vremuri de mult apuse însă trebuie să ştiţi că există o lege care spune că cei care nu respectă orele de linişte riscă amenzi de mii de lei.
Conform legii, orele în care trebuie să respectăm liniştea la bloc sunt 22.00-08.00 şi 13.00-14.00.
Însă, programul de linişte poate suferi modificări în urma unei eventuale decizii a adunării generale a asociaţiei de proprietari, existând cazuri unde se mizează pe ideea ca programul de linişte din timpul zilei să fie cuprins între orele 13.00 şi 16.00.
Trebuie precizat şi că programul de linişte trebuie afişat în mod corespunzător, la intrarea în bloc, astfel încât toţi locatarii să-l vadă.
Care este amenda pentru nerespectarea orelor de linişte
Cei care nu respectă orele de linişte la bloc riscă amenzi de până la 1.500 de lei. Suma se măreşte în cazul în care persoana vizată nu este la prima abatere. Ba, mai mult, se poate ajunge chiar într-acolo încât o persoană să execute ore de muncă în folosul comunităţii, în cazul în care nu respectă orele de linişte la bloc.
Autorităţile susţin că cel mai bine ar fi ca, în cazul în care o persoană nu respectă programul orelor de linişte la bloc, să solicitaţi intervenţia poliţiştilor. În mod normal aceştia ar trebui să intervină cu aparate speciale pentru măsurarea nivelului de zgomot şi să aplice sancţiuni. (sursa)