Astronautul Buzz Aldrin, care a fost în misiune pe Lună alături de Neil Armstrong, s-a căsătorit cu o româncă vineri, 20 ianuarie, în ziua în care a împlinit 93 de ani.
”La cea de-a 93-a aniversare a mea și în ziua în care voi fi onorat să primesc distincția „Legendele vii ale aviației”, am plăcerea să anunț că dragostea și partenera mea de mult timp, doctor Anca V Faur, și cu mine ne-am căsătorit. Am fost uniți într-o căsătorie sfântă într-o mică ceremonie privată în Los Angeles și suntem la fel de entuziasmați ca niște adolescenți”, este anunțul făcut pe Facebook de Buzz Aldrin
Anca Faur are 52 de ani, este din Deva, România, dar s-a stabilit în urmă cu 30 de ani în Statele Unite ale Americii. De asemenea, este doctor în chimie.
Aldrin a mai fost însurat de trei ori. Are trei copii, James, Janice şi Andrew, din prima căsătorie cu Joan Archer
Buzz Aldrin este un astronaut și inginer american cunoscut ca fiind al doilea om care a pășit pe Lună, după Neil Armstrong, coechipierul său. A absolvit Academia West Point și a zburat în 66 de misiuni de luptă în Războiul din Coreea.
Aldrin a fost de trei ori în spaţiu în timpul carierei sale şi a fost pilotul Modulului Lunar Eagle pentru misiunea Apollo 11 din 1969. A păşit pe suprafaţa lunii la 19 minute după Neil Armstrong, pe 20 iulie 1969.
Dintre cei trei astronauţi aflaţi în misiunea Apollo 11, el este singurul care mai este în viaţă. A petrecut un total de 12 zile în spaţiu înainte de a se retrage în 1971. (ziare.com)