preluare din Catavencii.ro
autor: Doru Bușcu
Cuvintele otrăvite se ascund în discursul președintelui. Stau cu pălăria trasă pe ochi și gulerul ridicat, cu mustață falsă și cu nas de carton. Se căznesc să treacă neobservate și să pară cuvinte obișnuite. Dar, cînd și cînd, lumina cade pe ele și le smulge o mică scînteiere,la fel cum, din dantura unui bulibașă de modă veche, răzbate, stins, lucirea dinților de argint.
Miercurea trecută lumea era zguduită de febra relaxării, de redeschiderea plajelor, de măștile purtate pe terase și distanța dintre mese, așa că președintele Iohannis a deșertat aceste mărgele la picioarele tribului. A dat veștile bune, măsurate cu ruleta și cîntărite cu ocaua, ca să absoarbă, pe persoană fizică, premiul de bunăvoință populară pe care masele îl acordă. Președintele Iohannis a dăruit poporului libertatea.
Asta a făcut cu o mînă. Cu cealaltă a redeschis lucrările la vechiul eșafod, unde fuseseră decapitate, pînă mai ieri, drepturi, libertăți și persoane.
Care va să zică, în aceeași miercuri, după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, Iohannis a strecurat, în “noua strategie națională de apărare”, fraze ce par dictate de fantoma lui Coldea.
“Strategia încurajează colaborarea și coordonarea inter-instituțională mai eficientă, inclusiv prin constituirea unui Grup de Reflecție Strategică”, zice președintele.
În traducere, asta înseamnă reabilitarea protocoalelor “inter-instituționale”, de tip SRI-TOATĂ LUMEA, care sînt interzise de Constituție și care au fost lăsate, o vreme, în adormire. Grupul de Reflecție Strategică înseamnă adunarea tuturor serviciilor într-un singur buton operativ, așa cum a făcut Băsescu atunci cînd a creat Comunitatea Serviciilor de Informații, prin care a redus timpii de execuție a adversarilor, concentrînd acțiunea la un singur telefon.
Mai departe, Iohannis ne spune unde se ascund dușmanii:”Noua Strategie Națională de Apărare a Țării se bazează pe o diagnoză clară a statului român și a instituțiilor sale publice. Doar cunoscînd în profunzime starea societății românești, pot fi corect identificate interesele și obiectivele noastre naționale de securitate, pot fi bine definite amenințările, riscurile și vulnerabilitățile din perspectiva securității naționale și pot fi stabilite direcțiile de acțiune”.
Vedem, deci, că “amenințările, riscurile și vulnerabilitățile la adresa securității naționale” se găsesc ”în profunzimea societății românești”, nu la hotare. Inamicul se ascunde, așadar, în popor, în natura profundă a societății. El e “definit” și “identificat” prin “diagnoza clară”, efectuată de “instituții”. Apărarea țării e văzută aici cu ochii lui Nicolae Ceaușescu, cel care punea grănicerii să păzească frontiera cu armele îndreptate spre interior.
În caz că vi s-a făcut dor de turnătorie, o găsiți în același discurs. Iată cum o reabilitează domnul președinte: “În cadrul Strategiei, am acordat un rol central colaborării public-privat, cetățean-comunitate și civil-militar, pentru că parteneriatul cu românii și cu societatea, în ansamblu, este de fapt cea mai puternică armă pentru a consolida capacitatea de a rezista în fața noilor tipuri de amenințări, care vin inclusiv pe fondul evoluțiilor tehnologice. Responsabilitatea pentru a face față noilor tipuri de atacuri subtile și subversive se află la intersecția sferei sociale și individuale cu sfera instituțională publică și cu cea privată”.
În traducere: vor fi readuse la rang de cinste și de metodă denunțul, informatorul și turnătoria. Securismul generalizat, pe care a mizat vechea poliție politică și pe care mizează, încă, despoții deghizați în democrați, e pe punctul de a fi reintrodus, cu zurgălăii strategiei de apărare a țării, în meniul de guvernare al regimului Iohannis. Sistemul care a recrutat canalii și a asociat nota informativă cu saltul în carieră, cu recompensa, cu civismul și chiar cu patriotismul își anunță revenirea prin gura șefului CSAȚ.
Bineînțeles, toate aceste măsuri au nevoie de acoperirea legii, de formalismul administrativ, de documente acoperitoare. Tocmai ceea ce urmează să se întîmple: “Rămîne un obiectiv prioritar modernizarea cadrului legislativ, care trebuie să fie unul coerent și aplicat, capabil să consolideze cultura de securitate în interiorul societății noastre și să facă posibilă adaptarea la noile provocări a instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale”.
Așa stînd lucrurile, e prea puțin să spunem că discursul președintelui e un act ratat, o confuzie de termeni sau o împărțire greșită în propoziții. Cuvintele răzbat prin limbajul de lemn și ies la suprafață așa cum iese la suprafață minciuna din declarația unui informator. Există o logică a anunțului, o descriere pas cu pas a etapelor. Avem de-a face cu un proiect subliminal de extindere a puterii, cu o mărturisire deliberată a ambițiilor, cu un autodenunț totalitar premeditat. Avem de-a face cu un avertisment, adresat celor care au urechi de auzit.
În prezent, Klaus Iohannis controlează la modul absolut cele două structuri executive ale țării, Președinția și Guvernul.
- Are în subordine toate serviciile secrete extraguvernamentale: SRI, SIE, SPP, STS.
- Ca șef al Guvernului Orban, are în subordine serviciile secrete ale Internelor (trei la număr), serviciul secret al Armatei (DIA) și al Ministerului de Justiție (fostul SIPA).
- Tot ca șef al Guvernului Orban, are în subordine ministerele de forță: Armata, Internele și Justiția.
- Controlează teritoriul prin prefecții puși de guvernul pe care îl stăpînește.
- Conduce CSAȚ, adică biroul politic și ideologic al măsurilor de siguranță națională.
- Numește procurorii-șefi ai parchetelor (General, DNA, DIICOT), șefii Înaltei Curți și ai Curților de Apel.
- De fapt, numește toți procurorii și judecătorii pe baza propunerilor CSM.
- Ține în mînă, altfel spus, toate trupele și Serviciile, toate parchetele și curțile, toate pîrghiile executive și instituțiile de forță din România. Are mai multă putere decît Baiazid Fulgerul și duhul din lampa lui Aladin, luați la un loc. Ba, colac peste pupăză, la sfîrșitul anului, Iohannis va controla și puterea legislativă, adică majoritatea din Parlament, după victoria dreptei în alegeri.
N-o fi prea mult pentru un fost inspector școlar cu privirea lui Forrest Gump? Nu îngrijorează pe nimeni această povară periculoasă, care pune la încercare o minte modestă, fără amintiri din copilărie, obișnuită cu tihna meditațiilor de fizică elementară? Să nu uităm că Iohannis s-a temut de inteligența Vioricăi Dăncilă și de formula ariei cercului, de vreme ce a fugit de amîndouă în campania prezidențială.
Nu se poate să nu vi-l amintiți pe Laocoon. Era în manualul de istorie, sculptat alături de fiii săi, încolăciți cu toții de șerpi. A fost singura poză la care n-am desenat mustăți, fiindcă era clar că întreaga familie avea clipele numărate. Bătrînul halterofil și cei doi băieți ai lui urmau să fie mîncați de reptile în următoarele minute. Arta era frumoasă, dar povestea era tristă. Laocoon era un preot troian nătîng, care, în loc să-și vadă de treabă, i-a cerut regelui Priam să ardă calul de lemn lăsat de greci pe malul mării. N-a apucat să spună mai multe, fiindcă a fost lichidat de pitonii lui Poseidon. Troienii au înțeles tîrziu, abia după ce le-a fost arsă cetatea și omorîți copiii, că Laocoon întruchipa, de fapt, adevărul, libertatea și viața pe care le-au pierdut. Puterea politică în exces are mereu această apucătură divină: încolăcește adevărul, drepturile și libertățile, pînă cînd le sufocă.
După moarte, lui Laocoon i-au făcut statuie. Putem să-i spunem statuia libertății de exprimare. Lumea vede tragedia și compătimește victimele. Dar despre șerpi, de mii de ani, nimeni nu scoate o vorbă.
sursa: Catavencii.ro
