Preşedintele american Joe Biden a declarat miercuri că este puţin probabil ca racheta care a lovit Polonia să fi fost lansată din Rusia, spunând că Washingtonul şi aliaţii săi vor să stabilească cu exactitate ce s-a întâmplat înainte de a decide o reacţie, transmite AFP.
“„Există informații preliminare care contestă acest lucru”, a spus Biden reporterilor, întrebat dacă racheta a fost lansată din Rusia. „După traiectoria balistică este puțin probabil să fi fost tras din Rusia, dar vom vedea.”, a mai adăugat Biden după o întâlnire convocată de urgenţă cu ceilalţi lideri ai G7.
“Mă voi asigura că vom putea stabili ce s-a întâmplat exact”, a mai spus președintele.
Ucraina încă păstrează stocuri de armament fost sovietic și rusesc, inclusiv sistemul de rachete de apărare antiaeriană S-300, scrie Times of Israel.
Explozia din Polonia, membră NATO, a stârnit imediat îngrijorarea că alianța ar putea fi atrasă în războiul de aproape nouă luni al Rusiei împotriva Ucrainei susținute de Occident.
Ministerul de Externe al Poloniei l-a chemat anterior pe ambasadorul Rusiei la Varșovia pentru a oferi „explicații detaliate imediate” asupra atacului, iar Polonia ar putea solicita consultări urgente în temeiul articolului 4 din Tratatul NATO.
Articolul 4 permite convocarea de consultări atunci când orice membru NATO consideră că „integritatea sa teritorială, independența politică sau securitatea” sunt în pericol. (sursa)