Față de estimările inițiale de 3,1 milioane de beneficiari de tichete sociale, în realitate primesc ajutoare de 250 de lei cu aproape 600.000 mai puțini români. Mulți acuză că nu au primit banii, deși se încadrează în prevederi. Iar când încearcă să afle de ce, sunt plimbați de la o instituție la alta, atunci când reușesc să vorbească cu cineva.
Tichetele sociale reprezintă un sprijin din partea Guvernului pentru românii cu venituri mici, astfel încât să treacă peste scumpirile la alimente și utilități din ultima vreme. Valoarea tichetelor este de 250 de lei și se acordă la fiecare două luni, în patru tranșe.
Executivul a aprobat măsura în data de 9 mai, iar de la 1 iunie a început distribuirea cardurilor. Aceasta ar fi trebuit să se termine în iulie, iar prima tranșă de bani trebuia să ajungă la beneficiari la final de iulie.
Numai că, pe parcurs, lucrurile s-au complicat, iar autoritățile nu au terminat nici până acum distribuirea cardurilor.
Citeşte întreaga ştire: Calvarul românilor care vor să afle de ce nu au primit voucherele de 250 de lei. „Atâta am umblat și la telefoane nu-ți răspunde nimeni”. Libertatea a verificat: e haos!