Pensiile sub 3.000 de lei ar putea fi scutite de impozit, iar acest lucru se va întâmpla de anul viitor, spun surse politice.
Astfel, aproximativ un milion de pensionari ar putea câștiga până la 100 de lei în plus.
Aceasta este doar una dintre schimbările majore în privința pensiilor de la 1 ianuarie 2023.
Una dintre variantele discutate la nivelul Executivului și al Coaliției de guvernare este această creștere a plafonului până la care pensionarii să fie scutiți de plata impozitului de 10%.
Astăzi, sunt scutiți de această măsură pensionarii cu pensia mai mică de 2.000 de lei.
Acum, Guvernul ia în calcul, potrivit unor surse, ca începând de anul viitor, să crească acest plafon, de la pensiile de 2.000 de lei la cele de 3.000 de lei.
Astfel este vorba despre aproximativ de un milion de pensionari care ar urma să beneficieze de această măsură, dacă ea va fi decisă până la urmă la nivelul coaliției de guvernare, iar majorarea pentru pensionari ar fi de până la 100 de lei.
În plus, se mai vorbește și de majorarea pensiilor de anul viitor, cu rata inflației, însă această măsură nu este sigură și nici nu se știe exact despre ce pensii este vorba.
Anul acesta, este puțin probabil să se mai producă o majorare a pensiilor. (sursa)