Germania intenţionează să repornească termocentralele pe cărbune şi petrol, în situaţia în care Rusia va opri livrările de gaze către cea mai mare economie europeană, informează Bloomberg, citată de Agerpres.
Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, urmează să prezinte marţi un decret de urgenţă care va permite Guvernului să repornească termocentralele pe cărbune şi petrol care au fost închise, în situaţia în care vor exista probleme în aprovizionarea cu gaze naturale, conform unui proiect legislativ consultat de Bloomberg.
Potrivit surselor, gazele naturale, care anul trecut au fost responsabile pentru 15% din producţia de electricitate a Germaniei, trebuie să fie direcţionate cu prioritate spre industrie şi încălzirea locuinţelor, în situaţia în care vor apărea probleme de aprovizionare, astfel încât va fi nevoie să se recurgă la capacităţile nefolosite alte termocentralelor pe cărbune.
Conform planurilor, termocentrale pe cărbune cu o capacitate de 8,5 Gigawaţi precum şi termocentrale pe petrol cu capacităţi mai mici, care în prezent nu funcţionează, vor fi puse în stand by, ceea ce va permite operatorilor să furnizeze electricitate la cerere.
„Necesitatea unor capacităţi suplimentare de generare pe cărbune apare numai atunci când există un deficit de aprovizionare cu gaze sau dacă există ameninţarea unei crize a gazelor iar consumul de gaze naturale pentru producţia de electricitate trebuie să fie redus”, se precizează în decretul de urgenţă.
Cu toate acestea, menţinerea în rezervă a termocentralelor pe cărbune nu ar urma să deraieze obiectivul general al Germaniei de a înceta să mai utilizeze cărbune pentru producţia de electricitate în 2030.
„Trebuie să finalizăm eliminarea cărbunelui în Germania până în 2030. Acest lucru este mai important ca niciodată în criza actuală. Însă în drumul spre acel obiectiv, pe termen scurt, trebuie să ne consolidăm măsurile preventive şi să menţinem termocentralele pe cărbune în rezervă, o perioadă mai lungă de timp”, se precizează în decretul elaborat de Guvernul de la Berlin.
Acest decret va permite Guvernului să repornească termocentralele pe cărbune fără a avea nevoie de aprobarea Parlamentului, pentru o perioadă de până la şase luni. Termocentralele pe cărbune vor face parte din rezerva naţională până la data de 31 martie 2024. (sursa)