BioNTech și Pfizer au avertizat luni că nu există dovezi că vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de acestea va continua să ofere protecție împotriva coronavirusului dacă a doua doză va fi administrată mai târziu decât în testele clinice, relatează CNBC.

„Siguranța și eficacitatea vaccinului nu au fost evaluate în diferite intervale de administrare a dozelor întrucât majoritatea participanților la teste au primit a doua doză în cadrul intervalului specificat în studiu”, au afirmat cele două companii într-un comunicat comun.

„Nu există date care să demonstreze că protecția după prima doză este susținută după 21 de zile”, a subliniat comunicatul.

Avertismentul celor două companii a venit după ce autoritățile germane au anunțat luni că analizează dacă să amâne administrarea celei de-a doua doze pentru a putea inocula mai multe persoane mai rapid.

Anunțul autorităților germane a urmat deciziei Marii Britanii de a extinde intervalul de administrare pentru a doua doză de la 3-4 săptămâni până la 3 luni.

Cei 4 consilieri medicali șefi ai Marii Britanii și-au apărat decizia într-un comunicat comun remis săptămâna trecută, afirmând că „trebuie să ne asigurăm că maximizăm numărul de persoane eligibile pentru a primi vaccinul”, potrivit Financial Times.

Răspândirea rapidă a noii tulpini a SARS-CoV-2 în Marea Britanie a încurajat oamenii de știință din alte țări să susțină abordarea experților medicali britanici.

Danemarca a aprobat în mod similar o amânare de până la 6 săptămâni între administrarea celor două doze ale vaccinului anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer/BioNTech. (HotNews.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.