Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marți, că, prin măsurile sociale și economice anunțe de coaliție, este „pentru prima dată când statul strânge cureaua, nu românii”, iar instituțiile vor reduce cheltuielile prin tăieri de la „bunuri și servicii”.

„La Camera Deputaților, împreună cu secretarul general, am început să facem această listă de unde se face această economie. E prima dată când statul strânge cureaua și nu românii”, a afirmat Ciolacu.

Liderul PSD a precizat că propunerea privind data de 1 iulie de la care angajările la stat să fie sistate a venit de la Ministerul Justiției, apreciind că probabil sunt în curs concursuri de angajări.

„În timpul prim ministrului Orban și a prim ministrului Cîțu s-au angajat vreo 14 mii de persoane”, a mai menționat Marcel Ciolacu.

Acesta a precizat că Ministerul Fondurilor Europene va trebui să facă angajări pentru PNRR.

În urma ședinței de luni a liderilor din coaliție de guvernare, a fost anunțat un nou pachet de măsuri sociale și economice de ”Sprijin pentru România”, în valoare de 1,1 miliarde euro. Între măsurile propuse se află și diminuarea cheltuielilor bugetare cu cel puțin 10%, cu excepția celor cu investițiile, salariile, pensiile și asistența socială și suspendarea angajărilor la stat începând cu 1 iulie. (sursa)

Articolul precedentBloomberg: Germania intenționează să repornească termocentralele pe cărbune și petrol. NOI AȘTEPTĂM INVITAȚIE SPECIALĂ??
Articolul următorIoan Mang: Guvernul și Parlamentul să facă eforturi pentru aderarea la spațiul Schengen!