Potrivit legii publicate în Monitorul Oficial, românii care îngrijesc bolnavii de cancer vor beneficia de concediu medical. Aceștia se vor primi 45 de zile libere.
„Până acum, legislația prevedea indemnizații și concedii medicale doar pentru îngrijirea unui minor bolnav de cancer. Noile măsuri asigură condiții similare și pentru aparținătorii bolnavilor de peste 18 ani care au afecțiuni oncologice. Aceste drepturi vor fi acordate pentru cel mult 45 de zile pe an, iar indemnizația pentru îngrijirea pacientului este de 85% din salariul brut.
Potrivit legii, din 2023 vor fi asigurate și ședințe gratuite de evaluare și consiliere psihologică, atât bolnavilor, cât și celor care îi însoțesc la tratament sau intervenții chirurgicale. Cei cu afecțiuni de auz și de vorbire la prezentarea la spital vor avea dreptul și la un interpret autorizat în limbajul mimico-gestual.
Concediul pentru îngrijirea bolnavilor de cancer va fi acordat doar dacă salariații au lucrat cel puțin jumătate de an în ultimele 12 luni. La nivelul Uniunii Europene există o directivă din 2019 ce obligă statele membre să reglementeze până în august anul acesta inclusiv concediul de îngrijitor de cel puțin cinci zile lucrătoare pentru salariații care se ocupă de o persoană care suferă de orice boală gravă, nu numai de cancer”, a explicat un reporter al Radio România Actualități. (sursa)