NATO va activa planurile de apărare pentru Europa de Est pentru prima dată în istoria sa, după atacul Rusiei asupra Ucrainei, au declarat joi pentru DPA surse din cadrul Alianţei Nord-Atlantice, relatează Agerpres.
Comandantul-şef al NATO va primi mai multe puteri şi va putea, de exemplu, să ceară şi să decidă desfăşurarea de trupe.
NATO va desfăşura forţe suplimentare în Europa de Est şi „va lua măsuri adiţionale pentru a întări şi mai mult descurajarea şi apărarea pe teritoriul Alianţei”, după atacul Rusiei în Ucraina, şi va organiza vineri un summit de urgenţă.
„Acţiunile Rusiei constituie o ameninţare serioasă pentru securitatea euro-atlantică şi vor avea consecinţe geostrategice”, a transmis NATO la finalul unei reuniuni a ambasadorilor la Bruxelles ai statelor membre.
Ulterior, Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a ieșit în conferință de presă și a spus că „pacea pe continentul nostru a fost zdruncinată”, iar „Rusia folosește forța pentru a încerca să rescrie istoria”.
România va avea un Grup de Luptă Permanent al NATO
La reuniunea din 16 februarie de la Bruxelles a miniştrilor apărării din ţările NATO aceștia și-au dat acordul politic pentru înființarea Grupului de Luptă permanent al NATO în România.
Stoltenberg a spus că NATO va lua în calcul instalarea de noi grupuri de luptă în regiunile din centru și sud-est – ca de exemplu România – ca parte a strategiei defensive împotriva agresiunii Rusiei.
Soldații ruși au intrat în regiunea Kiev
Serviciul Vamal al Ucrainei declară că soldații ruși au intrat oficial în regiunea Kiev. Mai devreme au apărut mai multe clipuri video în care martorii spun că au văzut cel puțin 30 de elicoptere rusești care atacă orașul Hostomel, aflat la mai puțin de 20 de kilometri de Kiev. Presa de la Kiev susține că 3 elicoptere au fost doborâte. (sursa)