Zborul Ryanair de la Londra Stansted către Oradea, FR7628, a fost deviat spre Timișoara, din cauza ceții. Conform unui observator local, avionul a fost ținut în aer și a făcut 16 ture deasupra orașului, neputând să aterizeze. A reușit însă, la Timișoara.
Se pare că oamenii vor fi aduși la Oradea, tot pe ceață, dar cu autocarul.
Ce e trist și rău e faptul că, până la ora 13, aeroportul orădean nu a catadicsit să comunice NIMIC despre cursa respectivă! Ca de altfel despre nicio altă cursă. A făcut-o însă aeroportul timișorean. Nu e bine, credem noi.
O fi Sâmbătă, dar vrem aeroport internațional, nu?…