Oamenii cu idei puține, dar fixe, sunt fermecători, în felul lor. Însă ar trebui ținuți departe de funcțiile politice care pot influența viața a zeci de milioane de oameni – scrie Patrick Andre De Hillerin în Libertatea.
Klaus Iohannis este unul dintre acești oameni care nu ies în evidență prin abundența de idei. Iar ideile bune par a nu-l mai fi vizitat de foarte multă vreme. Dar nu pentru ideile sale a fost votat domnul Iohannis. Nici pentru farmecul său și nici pentru empatia de care dă dovadă. Nici pentru modul în care înțelege și tratează democrația. Nici pentru modul în care comunică. Nici pentru proiecte. Nici nu știm, cu adevărat, care sunt calitățile pentru care a fost votat domnul Iohannis, dar asta nici nu mai contează.
În general, putem spune că a fost considerat răul cel mai mic. Și cum poporul are mereu dreptate, atunci când alege, a avut dreptate și de data asta: mic sau mare, Klaus Iohannis este cu adevărat unul dintre lucrurile rele pe care această națiune trebuie să le înfrunte de șapte ani încoace.
Klaus Iohannis detestă democrația. Urăște dezbaterea și disprețuiește opiniile care nu-i sunt favorabile. Președintele nostru este un munte de egolatrie și un ocean de autosuficiență. Are toate formele de relief ale egoismului suprem și nici măcar cea mai mică aplecare spre sacrificiu și renunțare de sine.
Chiar dacă nu are un proiect de țară, chiar dacă nu are vreo viziune fie și modestă pentru viitorul acestui popor, Klaus Iohannis are o certitudine absolută: nu vrea să fie deranjat. Iar pentru a nu fi deranjat, președintele are nevoie de liniștea pe care noi, civilii, nu i-o putem oferi.
Indisciplinați, cu gura mare, curioși și veșnic nemulțumiți, civilii nu pot fi aduși la ordine decât cu greu. Traian Băsescu muncea mult pentru a obține supunere de la cei pe care voia să-i controleze direct: asculta înregistrări, citea stenograme, împletea, în fața sobei, dosare. Și, mai cu ceva ce aducea uneori a șantaj, mai cu o recompensă, obținea, într-un târziu, ceea ce-și dorea. Dar măcar muncea.
Klaus Iohannis este o formă de viață evoluată, nu se coboară într-atât. Domnia sa își dorește ca simpla-i existență să impună tuturor celorlalți obediență totală. Folosind fraudulos încrederea ce i-a fost acordată de către români, fără a face nici cel mai mic efort pentru a demonstra că o merita, Klaus Iohannis visează, de multă vreme, la un singur lucru: să ordone fără a fi contrazis. Este destul de clar că așa ceva nu putea obține de la civili.
Așa i-a și încolțit în cap ideea unui premier militar. A încercat s-o impună în 2020, după alegerile parlamentare. Dar i s-a spus pe șleau, de prin diverse cancelarii europene, că un general pe post de prim-ministru este prea mult. Iar civilii din partid, din PNL, au cârâit și ei.
Fiind vorba însă de o idee fixă, una dintre acele puține idei ce-l chinuie, din când în când, pe președinte, ea a ieșit din nou la suprafață acum. Cu cinismu-i caracteristic, Klaus Iohannis a argumentat în fața partidelor că nu există altă soluție decât generalul Ciucă, pentru că, iată, pandemia a evoluat și este nevoie de o mână de fier pentru a-i pune capăt.
Dar pandemia era evoluată și săptămâna trecută, când președintele l-a desemnat pe Dacian Cioloș. Era nasol și acum două săptămâni jumate, când, totuși, președintele a amânat cu cinci zile consultările cu partidele. Dar nu era îndeajuns de coaptă situația pentru impunerea generalului, în aplauzele aproape unanime ale unei clase politice din ce în ce mai îndepărtate de menirea ei.
Dacă în martie și aprilie anul trecut președintele a scos armata în stradă pentru a înspăimânta COVID-ul, acum o aduce direct la conducerea guvernului. Iar cei mai mulți dintre politicienii români nu au nimic împotrivă.
Pentru că nici lor nu le plac întrebările, nici lor nu le place în exces democrația, atunci când aceasta presupune respectarea intereselor celor ce i-au ales, respectarea mandatelor încredințate de către contribuabili.
Așteptam degeaba soluții, când președintele nu era pregătit decât să ne dea ordine. Culcat, popor, și târâș înainte prin iarnă! Suntem în armată acum.
Citeşte întreaga ştire: We’re in the army now! Sau ce se întâmplă când avem un președinte care detestă democrația
