O femeie şi-a pierdut viaţa şi o alta a fost rănită de un tir accidental care a avut loc joi pe platourile de filmare a westernului „Rust”, cu Alec Baldwin în rolul principal, realizat în New Mexico, Statele Unite, a informat poliţia locală, informează Agerpres, care citează AFP.
Cel care a tras a fost chiar actorul cu rolul principal în film, Alec Baldwin, relatează BBC.
Halyna Hutchins, în vârstă de 42 de ani, director de imagine al filmului, a fost evacuată cu elicopterul la un spital din apropiere, dar „a decedat în urma rănilor sale”, în timp ce a doua victimă, Joel Souza, 48 de ani, regizorul filmului, se află la terapie intensivă, relatează BBC.
Potrivit anchetatorilor, care s-au deplasat la faţa locului, tragedia pare să fie legată de o armă folosită ca recuzită pe platoul de filmare care a fost acţionată în cursul unei scene din film.
„Anchetatorii încearcă să afle ce tip de proiectil a fost tras şi cum”, se arată în comunicat, care nu a precizat numărul de focuri
„Rust” este un western scris şi regizat de Joel Souza, cu Alec Baldwin în calitate de coproducător şi în rolul unui rebel, Harland Rust, care vine în ajutorul nepotului său de 13 ani, condamnat la spânzurătoare pentru crimă.
Alec Baldwin, 63 de ani, s-a făcut deosebit de popular în Statele Unite în ultimii ani imitându-l pe Donald Trump în celebra emisiune satirică „Saturday Night Live”.
O fotografie postată joi dimineaţă pe contul de Instagram al artistului pare să-l arate la locurile de filmare a westernului. (sursa)