COMUNICAT DE PRESĂ

AJOFM Bihor anunță pe această cale atât persoanele fizice cât și cele juridice, beneficiare ale măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă prevazute de Legea 76/2002, că persoanele fizice, au posibilitatea de a transmite documentele necesare decontării lunare prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin e-mail la adresa ajofm@bh.anofm.ro, specificând numele măsurii, respectiv numele beneficiarului la care se referă documentele transmise.

Măsurile pentru care se aplică această posibilitate sunt:

  • “Completarea veniturilor”, art.72 din L76/2002;
  • “Primă de inserție”, art 73.1 din L76/2002
  • „Prima de activate”, art73.2 din L76/2002;
  • “Prima de încadrare”, art 74 din L76/2002;
  • “Prima de instalare”, art. 75 L76/2002;
  • “Prima de relocare”, art. 76.2 L76/2002;

În cazul persoanelor juridice, beneficiari ai subvențiilor acordate în condițiile Legii 76/2002, art. 80 și art. 85, au posibilitatea transmiterii documentelor în vederea verificării și acordării lunare a sumelor aferente prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin mijloace electronice de transmitere la distanță conform prevederilor legale, ca urmare a deținerii unui certificat calificat eliberat în condițiile Legii 455/2001, privind semnătura electronică, republicată.

Adresa de e-mail la care se pot transmite este ajofm@bh.anofm.ro, având în mod obligatoriu în titlul mail–ului numele firmei, respectiv numărul convenției pentru care se transmit documentele.

Articolul precedentCCR a decis. Ce se întâmplă cu anticipatele?
Articolul următorCristiano Ronaldo a intrat în carantină!