ZF.ro ♦ Între 1 ianuarie şi 29 august, cele 617.000 case de marcat conectate la serverele ANAF au bătut bonuri în valoare de 568 mld. lei, adică aproape 116 mld. euro ♦ Aceasta înseamnă o valoare anuală de circa 920 mld. lei (în decembrie consumul este dublu), adică 190 mld. euro.

Casele de marcat cu jurnal electronic conectate la serverele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) au înregistrat în primele opt luni din 2022 bonuri în valoarea totală de 568 mld. lei, adică circa 116 mld. euro.

Dacă se menţin valorile, în 2022 valoarea tuturor bonurilor fiscale bătute în România ar ajunge la circa 190 mld. euro, cu încasările din decembrie, când consumul se dublează.

Cifra este foarte importantă pentru toţi investitorii din România, pentru că arată puterea de consum reală a economiei. Pentru prima dată, se demonstrează că economia României are o putere de consum care merge spre 200 de miliarde de euro anual.

Ziarul Financiar a solicitat de la ANAF datele privind valoarea bonurilor care s-au bătut zilnic pe casele de marcat din România, în ultima săptămână din august şi valoarea totală a bonurilor marcate în România de la începutul anului.

Astfel, arată datele transmise de ANAF către ZF, în ultima săptămână din august, în zilele lucrătoare, media încasărilor este de peste 1,3 mld. de lei pe zi (265 mil. euro).

Sâmbătă, 26 august, încasările au scăzut la 1,1 mld. de lei, iar duminică la 900 mil. lei. Astfel, media ultimei săptămâni din august a fost de 1,2 mld. lei, sub media ultimelor 8 luni de 2,3 mld. lei (470 mil. euro).

„Cifrele ne arată care sunt vânzările fiscalizate, dar încă nu avem cu ce să le comparăm. Partea bună este că cifrele sunt totuşi impresionante şi conectarea caselor de marcat la serverele ANAF a dus la o conformare voluntară mai mare a contribua­bililor“, este de părere Adrian Benţa, consultant fiscal. Din analiza datelor rezultă că cele 617.000 de case de marcat cu jurnal electronic conectate la ANAF au înregistrat vânzări zilnice, în medie, de circa 2.000 de lei/aparat, în ultima săptămână din august.

Cu toate acestea, întrebarea este cât de mult diminuează evaziunea fiscală conectarea caselor de marcat cu jurnal electronic la serverele ANAF.

„Impactul este unul psihologic mai mult, din punctul meu de vedere. Stăteam de vorbă cu un proprietar de magazin şi zicea: «Eu bat pe casa de marcat tot, dar oare cum m-aş fi simţit dacă nu băteam bonuri toată ziua şi apoi băteam două bonuri seara?» Cu siguranţă, când ştii că Fiscul îşi bagă nasul în casa ta de marcat, s-ar putea să baţi mai bine“, mai spune Adrian Benţa. (Răzvan Botea)

Articolul precedentNouă avertizare de COD GALBEN în Bihor!
Articolul următorȘtiați că există o rețetă intitulată sos orădean și publicată în 1695?