Operatorii aerieni și-au anunțat azi pasagerii că zborurile comerciale spre și dinspre 12 țări rămân suspendate pe toată durata stării de alertă, și anume până pe 16 iunie.
Anunțul a fost făcut atât de operatori, cât și de Compania Națională a Aeroporturilor București, care explică faptul că decizia a fost luată în baza Hotărârii de Guvern din 18 mai, prin care a fost declarată starea de alertă.
Inițial, la trecerea de la starea de urgență la starea de alertă, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă anunțase că suspendarea zborurilor se prelungește cu 14 zile, adică până la 28 mai. Ulterior însă, o prevedere a Hotărârii de Guvern din 18 mai a prelungit această interdicție pe toată durata stării de alertă.
Este vorba de zborurile spre și dinspre Italia, Spania, Germania, Franța, Austria, Belgia, Elveția, SUA, Marea Britanie, Olanda, Turcia și Iran.
Astfel, companiile care aveau zboruri programate începând cu 28 mai, cum ar fi Wizz Air, TAROM, Air France, KLM, Ryanair și Lufthansa spre țările cu interdicție, și-au anulat zborurile și și-au anunțat pasagerii de această modificare.
Citeşte întreaga ştire: Zborurile spre și dinspre Italia, Spania, Marea Britanie și alte 11 țări rămân suspendate până pe 16 iunie