Săptămâna începe cu vreme însorită în cea mai mare parte a țării, potrivit prognozei meteo ANM pentru luni, 14 octombrie. După o vară caniculară, temperaturile se mențin peste medie în sud și sud-est, unde mercurul din termometre indică până la 25 de grade. La munte continuă răcirea, însoțită de vânt tot mai puternic, în timp ce Capitala are parte de o zi însorită cu vreme caldă.
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat temperaturi de până la 24-25 de grade în sudul și sud-estul țării, în timp ce vremea se răcește în restul zonelor.
În Dobrogea și Bărăgan, soarele aduce temperaturi peste medie de până la 22-23 de grade.
Nordul Munteniei și sudul Moldovei vor avea parte de o încălzire a vremii și cer senin, cu temperaturi de până la 21-22 de grade, potrivit prognozei meteo publicate de ȘtirileProTV.
Bucovina și nordul Moldovei vor avea tot vreme bună, dar și intensificări ale vântului de până la 40-45 km/h, cu șanse de ploaie pe timpul nopții.
În nordul Transilvaniei vremea se răcește, la fel ca în Maramureș, cu temperaturi de 15-16 grade pe timpul zilei și cu minime de 5 C pe timpul nopții. Depresiunile din Transilvania vor avea parte de cea mai mare răcite, cu maxime de 13 grade la Miercurea Ciuc și minus 2 grade pe timpul nopții.
Vestul țării va avea maxime de 17-18 grade.
Oltenia și sudul țării au parte de vreme însorită și maxime de până la 25 de grade.
Vremea la București rămâne caldă și însorită, cu temperaturi de până la 24 de grade. Cerul se poate înnora pe timpul nopții, dar nu sunt așteptate ploi.
La munte sunt așteptate lapoviță și ninsoare la altitudini mari, și vânt intens, însoțit de o răcire în masivele nordice. (sursa)