Miercuri, se încălzește în jumătatea nordică a țării și ajungem la un regim termic potrivit pentru data din calendar. Maximele pornesc de la 15-16 grade în depresiuni și ating 22-23 de grade în Lunca Dunării.
Norii apar trecător în vest, în nord și în zona centrală, dar nu vorbim deloc despre ploi. În rest, atmosfera se menține însorită toată ziua.
Vreme plăcută și temperaturi în creștere găsim și în nordul Transilvaniei și în Maramureș. Se mai adună norii din când în când, însă nu sunt anunțate ploi, iar la maximele se opresc la 18 grade.
În ținuturile vestice găsim atmosferă plăcută, foarte puțini nori și maxime de cel mult 21 de grade. Urmează o noapte senină, cu minime de 9-10 grade și condiții de ceață.
În Transilvania avem o dimineață foarte rece și ceață, mai ales în depresiuni, însă amiaza ne-aduce vreme frumoasă și temperaturi în creștere. În vestul provincei se vor atinge 20 de grade Celsius.
Vremea la munte
La munte se mai încălzește puțin, se domolește și vântul, așa că o să avem vreme frumoasă în toată zona montană și cer curat în masivele sudice. Dimineață sunt condiții de ceață pe văi și în depresiuni.
Sursa: Pro TV