Joi va ploua în nord, nord-vest şi în centru, pe unde se mai răceşte puţin. În celelalte regiuni avem atmosfera însorită şi temperaturi peste normalul perioadei.
Maximele pleacă de la 12…13 grade în depresiuni şi ajung la 24 de grade în sud-estul României.
Vremea în regiune
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim atmosferă închisă şi ploi pe suprafeţe extinse. Temperaturile rămân la valori apropiate de normalul perioadei şi vor fi cel mult 15 grade, în Maramureş.
În ţinuturile vestice avem vreme mai bună, cu soare în cea mai mare parte a zilei. O să şi plouă puţin, dar pe suprafeţe restrânse. Vântul abia se simte, iar maximele se apropie de pragul de 20 de grade.
În Transilvania avem o dimineaţă cam rece în depresiuni. Cerul rămâne acoperit, iar ploile apar în toată provincia. În zonă înaltă de munte vor fi ninsori şi lapoviţă. După prânz, temperaturile ating 17 grade la Albă Iulia şi la Sfântu Gheorghe.
Vremea la Munte
În schimb, la munte atmosfera se menţine închisă toată ziua. Ploile cuprind majoritatea masivelor. Pe creste vântul bate mai tare şi este posibil să cadă lapoviţă, poate chiar ninsoare. La capitolul temperaturi nu sunt schimbări importante faţă de miercuri.
sursa: StirilePROTV