Pedepsele pentru cei care își agresează fizic sau verbal vecinii vor fi înăsprite și va putea fi instituit ordin de protecție împotriva agresorilor, conform unui proiect de lege care modifică Codul penal, adoptat marți, 28 mai, de Camera Deputaților.

Votul s-a pronunțat în contextul în care timp de zeci de ani, mulți timișoreni au fost terorizați de clanuri interlope care, prin amenințări și violență, au încercat să determine oameni de bună credință să le vândă casele la prețuri derizorii.

Ce presupune noua lege

Noile modificări legislative, în urma votului din Parlament, prevăd, printre altele:Fapta prin care se tulbură folosința locuinței locatarilor dintr-un imobil se pedepsește cu închisoare de la 1 la 3 ani sau cu amendă.Fapta prin care se împiedică folosința normală a locuinței prin punerea titularului dreptului de folosință în situația de a nu-și putea exercita în mod firesc dreptul său se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Modificările legislative au fost propuse de deputatul PSD Alfred Simonis, candidat la șefia Consiliului Județean Timișoara.

„Zeci de ani, mulți timișoreni au fost terorizați de clanuri interlope care, prin amenințări și violență, au încercat să determine oameni de bună credință să le vândă casele la prețuri derizorii. Această practică, des întâlnită în special în Timișoara, trebuie oprită.

(….) Astăzi am adus o modificare importantă a Codului penal, care înăsprește pedeapsa pentru tulburarea posesiei și, în același timp, oferă protecție celor hărțuiți printr-un ordin de restricție (protecție). La Timișoara se duce o adevărată luptă cu aceste clanuri care, prin metode uneori halucinante, au pus mâna pe o mulțime de proprietăți chiar în centrul orașului”, a declarat Simonis.

Camera Deputaților este forul decizional în acest caz.

Robert Cazanciuc: „Organele de aplicare a legii vor putea să acționeze pentru a împiedica orice forme de constrângeri, de a proteja dreptul la viață, la integritatea corporală și la proprietate”

Robert Cazanciuc, senator PSD, a oferit o reacție pe marginea acestui subiect, pentru Ziare.com.

„Orice formă de prevenire sau combatere a faptelor antisociale este oportună și binevenită. Era nevoie, într-adevăr, de un cadru legal pentru aplicarea de măsuri împotriva unor astfel de fapte. Textul a fost adoptat de Parlament si astfel, organele de aplicare a legii vor putea să acționeze pentru a împiedica orice forme de constrângeri și de a proteja dreptul la viață, la integritatea corporală și la proprietate, pentru că aceste drepturi sunt garantate constituțional”, a declarat Cazanciuc.

Timișoara nu este un caz singular, avertizează Robert Cazanciuc.

„Nu cred că este un fenomen generalizat la nivel național, dar există probabil punctual cazuri de acest gen, care trebuie rezolvate, de autorități, în baza unor măsuri prevăzute de lege”, a mai precizat senatorul, pentru Ziare.com.

Articolul precedent29 mai – ziua care a schimbat definitiv istoria Europei! 
Articolul următorPrezența la vot va fi afișată în timp real în ziua alegerilor din 9 iunie