Patrick Andre De Hillerin: Virgil Daniel Popescu, ministrul atât de bine înfipt al Energiei, este aproape un mister. Aproape. E suficient, totuși, să-i parcurgi doar CV-ul oficial pentru a vedea în el sâmburii parvenirii și ai ajungerii sistemocrate. Vorbim despre democrație, deși, pe alocuri, habar nu prea mai avem ce înseamnă asta. Vorbim despre meritocrație, din când în când, ca o soluție la toate relele, salvatoare. Dar vorbim prea puțin despre sistemocrație, acea formă de conducere a unei țări precum România în care, indiferent de merite și de voința alegătorilor, ajung și înțepenesc în funcții doar oameni care, într-un fel sau altul, au binemeritat în ochii sistemului.
Virgil Popescu, imuabilul ministru al Energiei, are un parcurs lin, modest, fără străluciri premature și fără excese care să sară în ochi.
În 1991, Virgil Popescu termină Facultatea de Automatică și se angajează, pentru doi ani, ca asistent programator, la o firmă din Drobeta-Turnu Severin, înființată tot în 1991. Dar tânărul Popescu nu stă mult acolo. În 1993 devine asistent universitar la o filială din Drobeta-Turnu Severin a Universității din Craiova. Și își vede de treabă, ca asistent universitar, între 1993 și 1997.
În 1997, deodată, Virgil Popescu face un ditamai saltul profesional și ajunge director al sucursalei PECO Mehedinți, parte a SNP Petrom. Cu experiență zero în domeniul petrolier, cu experiență zero în vânzări, fără vreo pregătire specială, VDP devine, din asistent universitar, direct director al unei filiale județene a Petrom. Wow! Adică realmente „wow“. Ce calități deosebite trebuie să fi avut acel tânăr de doar 29 de ani pentru a ajunge director al unei sucursale Petrom atât de tânăr și atât de fără experiență în domeniu…
Totuși, să ne amintim contextul. 1997 era primul an de guvernare deplină a CDR. Virgil Popescu, un atât de capabil manager descoperit prin minune dumnezeiască, era membru al PNȚ-CD. Iar PNȚ-CD, ca și PNL și ca toate partidele care s-au trezit la putere aproape pe neașteptate, n-a fost vreun partid care să se ferească de politizarea companiilor de stat, de nepotisme și de corupție. Era Virgil Popescu, în 1997, un manager capabil în domeniul energiei, domeniu în care activa Petrom? Nu. Era doar membru în partidul potrivit, la vremea potrivită.
Anii au trecut, PNȚ-CD a devenit istorie, dar Virgil Popescu a refuzat să se umple de praf prin manuale, așa că a trecut, când s-a putut, la PNL. Înțeleaptă alegere, căci asta i-a adus, după o perioadă mai neagră între 2001 și 2007, un post de secretar de stat în Guvernul Tăriceanu. Nu la vreun minister deosebit, ci la Departamentul pentru Dialog Social, dar orișicâtuși. Omul începea să conteze.
Din păcate, guvernul în care a prins și Virgil Popescu o sinecură n-a mai durat cine știe ce. Așa , între 2008 și 2013, bietul fost țărănist a prestat doar la școală, conferențiar. Nici măcar n-a prins bărcuța USL-istă de la bun început. De-abia în august 2013 i s-a găsit și domniei-sale un post (dar ce post…) de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Totuși, cam periculoasă sinecură, plină de scandaluri și arestări. Mai bine nu. În noiembrie 2013, pe ultima sută de metri a USL, liberalul Popescu devine secretar de stat la Ministerul Economiei. Până în februarie 2014. Ghinionul ăsta ar spargerii marii alianțe…
Back to school. Tot conferențiar. Ar fi putut și oamenii ăia să-l facă direct profesor universitar. În definitiv, este doctor, are și masterat (luat la nouă ani după ce și-a luat doctoratul), a făcut și cursuri postuniversitare la Colegiul Național de Apărare și la Academia Națională de Informații, ca orice sistemocrat care se respectă.
În 2016, însă, Virgil Popescu înfrânge. După ce ajunge șef al PNL Mehedinți, cu ceva vreme înainte, Virgil Popescu, poreclit, în zonă, și „Gălăgie“, se impune candidat pe un loc eligibil pentru Camera Deputaților.
În 2019, același Virgil Popescu, un bugetar întreaga lui viață, devine ministru al Economiei și Energiei. Funcție în care este ținut cu îndârjire de atunci încoace.
Dar este, totuși, o alegere bună. Nu neapărat pentru statul român, nu pentru contribuabili, dar măcar pentru partenerii de afaceri ai familiei, domnii și doamnele de la OMV, plus alți investitori privați, pe care VDP i-a favorizat în PNRR cum n-a mai fost favorizat nimeni nici în dosarele DNA.
Aia e. Slava! (catavencii.ro)
