Va veni o vreme, spun pesimiștii, când Klaus Iohannis nu va mai avea cine știe ce influență în PNL. Vremea aceea, spun optimiștii, va fi peste un an, un an și jumătate.
Realiștii, însă, știu că, deja, Klaus Iohannis nu mai contează în jocurile interne dintre urmașii Brătienilor, ai Măgurenilor și ai tuturor celor care au făcut acest mare partid.
Tot ce a atins marele om de la Cotroceni s-a ofilit prematur, căci oamenii politici sunt mai apropiați de constituția florilor decât de cea a gresiei pe care supremul a plantat-o cu măiestrie în toate cele 5-6-7 case ale sale. A vrut Gorghiu președinte la PNL? A vrut. A și obținut, doar că n-a durat, ci a durut. A vrut Cîțu premier și președinte de partid? A vrut și a și obținut, doar că a pierdut totul în aceeași lună în care a și înfrânt. A vrut PSD la guvernare? N-a vrut, dar a obținut.
Acum, Klaus Iohannis este o combinație nefericită de Till Eulenspiegel (mai mult spiegel decât eulen) cu prostul satului, care se viermuiește cu greu în sondaje, între 14 și 18% încredere. Și dacă ar învia mâine Emil Constantinescu, și tot ar fi mai apreciat.
Or fi peneliștii cum sunt, burdujiți cu pediști, peuneriști și alți securiști, dar chiar proști de tot nu s-au dovedit a fi. Au înțeles și ei că li s-a băgat pe gât, acum opt ani, o mașină nemțească, puțin rulată, de către o bătrânică ce mergea și la Bundestag cu bicicleta, cum au înțeles și că bătrânica nu mai are vreun cuvânt de spus.
Acum, că prietenul nostru, al tuturor, care nu cuvântă, se cam duce la vale pe propriile schiuri, băieții cu simț de supraviețuire din PNL își caută un sprijin, un reazem, un/o ceva pe care să se bazeze când or fi alegeri, în 2024.
Se uită spre Oradea, la Bolojan, și nu le place ce văd. Luceafărul eficienței administrative se tamponează din ce în ce mai des cu legea și iese șifonat.
Mai departe de Oradea nu e decât Bruxelles, dar nici de acolo nu vin semne bune. Adică mai vine Rareș, din când în când, dar numai până la Viena, că altfel e drumul scump și nu se merită.
Așa că, încet-încet, apărut din haos și născut din repaos, pe boltă strălucește din ce în ce mai tare Lucian. Bode. Iar faptul că fapte și minuni care n-au chip și nume nu i se cer lui, ci premierului Ciucă, la Bode venind lumea doar după sinecuri, ajută.
Poate nu azi, poate nu mâni, însă minunea-i gata. Iar când Ciucă nu va mai fi, toți cei ce trebuie-și vor aminti că a fost, odată, Bode. (sursa)
